Soul mate. Two little words, one big concept

"People think a soul mate is your perfect fit, and that's what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life.

A true soul mate is probably the most important person you'll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave.

A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master..." 

— Elizabeth Gilbert (Eat, Pray, Love)

...Şi aşa, după ani întregi, am înţeles de ce, deşi în adâncurile sufletului meu te numeam suflet-pereche, a trebuit să pleci. 

For every girl who's tried to right Mr. Wrong ...

Mi-am petrecut ziua uitându-mă la fotografiile din anii trecuţi.

Am ajuns la concluzia că demult nu am mai simţit emoţia unei prime întâlniri. Momentul acela când intri într-o încăpere unde ştii sigur că e el şi simţi că te lasă genunchii când îi întâlneşti privirea. Cum altfel, doar ţi-ai petrecut ore în şir încercând să arăţi atât de bine- numai şi numai pentru el.

Am constatat că au trecut ani buni de când lucrurile nu au mai mers aşa cum ar fi trebuit să meargă.

De ce? 

Ne cuprinde uneori sentimentul că, deşi ne dăm tot interesul în favoarea acestuia, nu merităm mai mult decât primim. And we settle for this. Ne mulţumim cu întâlniri pe furiş, târziu în noapte, cu mesaje superficiale în care spunem numai ceea ce ar vrea celălalt să audă şi nu ceea ce ne-am dori noi să spunem, dar o facem pentru că nu vrem să stricăm "magia" , filmul...Ne mulţumim cu faptul că nu primim cadouri şi nu marcăm momente, că nu facem ieşiri în oraş, la film, şi că nu suntem tratate aşa cum am vrea să fim. Înghiţim găluşca aia mare pe care scrie "nu am nevoie de mai mult". Dar subconştientul nostru va proiecta mereu acel scenariu ideal în care el propune oficialul şi ea acceptă fericită, el o ia în braţe şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. 

Nu ai cum să nu nutreşti speranţe. Poate într-o zi îţi trimite cu un mesaj mai mult sau într-o dimineaţă îţi mărturiseşte un lucru pe care nu ai cum să îl cataloghezi altfel decât un semn de "let s move forward".  Şi te simţi impulsionată să faci cât mai multe chestii ca inevitabilul să se întâmple. Şi când te dai cu capul de pragul de sus, atunci să vezi, nebunie ...

A trecut mult timp de când nu am mai simţit ceva pentru cineva. Aşa cum am încercat să redau câteva rânduri mai sus, m-am acorat în tot felul de legături vicioase care nu au făcut decât să-mi întărească ideea că există câte un Mr. Right pentru fiecare.

Toate eforturile mele de a încerca să îndrept anumite lucruri sau să le fac să meargă când erau de la bun început sortite eşecului, m-au făcut să înţeleg că timpul e preţios şi cu toate că experienţa e cea care te învaţă cel mai bine, e bine s-o laşi mai moale din când în când. Au fost zile în care am stârnit adevărate furtuni sufleteşti şi am fost zdruncinată şi pe nicăieri. Am încercat să fac din fiecare el unul care să-mi convină, să mă facă să simt siguranţă şi nu nisip mişcător... Poate dacă aş fi luat o mică parte din fiecare şi le-aş fi pus pe toate la un loc aş fi avut mai multe şanse de reuşită.

Nu merge aşa. Trebuie să laşi lucrurile să vină de la sine.

A trecut ceva timp de când sunt sunt complet singură. Nici măcar nu mai flirtez. Am alte activităţi care mă menţin ocupată şi activă, Mi-am făcut un program în aşa fel încât să nu fiu nevoită să simt golul ăla care ar trebui să fie...

Mi-am făcut program până în Septembrie a anului 2015. Da, exact. Luni încep facultatea şi de mâine începând iar nu o să am timp nici să mor.

Dar dacă vreodată, în calea mea, ar apărea acea persoană care ar vrea "the whole package" ...

E extrem de greu să speri la ceva real şi să nu fii impulsionată să accepţi tot felul de compromisuri, când fetele tale sunt happily in love şi pe tine nu te aşteaptă o relaţie serioasă după nici un colţ. 

E greu, nu ştiu dacă se va întâmpla, nu ştiu care sunt factorii decizionali - pe bune, unde-s toţi bărbaţii buni? 

DAR e mai bine aşa,

Eu pot doar să spun că "good things come to those who wait" .

Fără titlu

[I think--I think when it's all over,
It just comes back in flashes, you know?
It's like a kaleidoscope of memories.
It just all comes back. But he never does.
I think part of me knew the second I saw him that this would happen.
It's not really anything he said or anything he did,
It was the feeling that came along with it.
And the crazy thing is I don't know if I'm ever gonna feel that way again.
But I don't know if I should.
I knew his world moved too fast and burned too bright.
But I just thought, how can the devil be pulling you toward someone who looks so much like an angel when he smiles at you?
Maybe he knew that when he saw me.
I guess I just lost my balance.
I think that the worst part of it all wasn't losing him.
It was losing me.]

Am făcut-o iar. Orice aş face, oricât de bine m-aş descurca în restul timpului, oricât de multe realizări aş acumula, când vine vorba despre tine sunt o proastă. Cea mai mare proastă. Nici nu mai ştiu cum să mă exprim, cum să îmbrac în cuvinte o situaţie în care mă pun în mod repetat,de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ca mai apoi să îmi plâng de milă? I mean, WHAT THE FUCK?

A trecut o săptămână de când despic firul în patru în jurul aceleiaşi poveşti. E o poveste pe care nu o mai pot spune, că-i atât de răsuflată, atât de plină de rahaturi, atât de .. nu mai are nimic autentic şi nimic frumos, nu te face să-ţi ridici colţul gurii în intenţia de a zâmbi, ştii? Atunci care-i rostul ei? E o poveste în care am crezut prosteşte şi neîncetat, cu fiecare ocazie. Am fost aşa de preocupată să o continui, să îi dau un alt sens, un alt plan de acţiune, m-am chinuit aşa de mult să păstrez personajele intacte, încât am pierdut esenţialul. Asta nu mai poate fi povestea noastră, nu o să mai fie niciodată. Şi ştii de ce? 

Te-am revăzut după mult timp, în care nu am mai ştiut nimic de tine. Nici nu am vrut să ştiu. Am fost şocată. (Ştii cum mereu se întâmplă ca atunci când arăţi ca dracu şi te simţi tot aşa, nu ştiu cum cresc şansele să te întâlneşti cu o persoană care nu ar trebui sub nici o formă să te vadă într-o astfel de ipostază? Ei bine..) Cu toate astea, m-ai luat în braţe. Am vorbit. Păreai atât de fericit, încât într-o fracţiune de secundă mi-ai reamintit cât de nefericită sunt eu şi cât de prost merg toate. Am plecat acasă plângând.Mă bucuram pentru tine, dar mă durea prea tare să rămân. Am aflat ulterior că ai întrebat de mine. Următoarea seară, acelaşi loc. Eu-mult mai pregătită şi moral şi fizic şi... am avut grijă să-mi suprim emoţiile prin nişte pahare de vin. Şi tu. Care ştiai unde să mă găseşti. Bineînţeles că s-a întâmplat ceea ce mereu se întâmplă între noi.Când ai venit la mine atât de hotărât am călcat cu tocurile bine de tot pe planurile mele de a-ţi arăta că şi pentru mine totul e super şi că starea mea de bine poate să-ţi confirme asta.. În fine, ne-am reluat bagajele pentru o seară... Dar de la un timp devine prea greu, ştii? E aşa o rutină, eu te văd, tu mă vezi. Eu ştiu că te-ai schimbat şi m-am schimbat şi eu, iar acel ceva care îl avem în comun şi în trecut şi împreună, nu prea are loc în prezentul ăsta ocupat. Am crezut, pentru o perioadă foarte scurtă, că suntem noi din nou. Pluteam pe un norişor, când am ridicat privirea şi am văzut plimbându-se deasupra mea o altă versiune a noastră. Puţin mai străvezie, ce-i drept, că a trecut ceva timp, dar una care se ţinea de mână şi era fericită. Şi reală. Şi atunci am realizat. Tu nu mai ştii să mă ţii de mână. Noi nu mai râdem din motive pe care numai noi le ştim şi pe care le înţelegem din priviri. Eu nu mai ştiu cum să nu te critic şi tu nu mai ştii să te joci în părul meu. Eu nu mai zâmbesc când mă gândesc la noi, şi când mi se întâmplă ceva nou, nu eşti prima persoană căreia aş vrea să-i povestesc. Eu nu mai ştiu să te iubesc, şi nici tu pe mine. 

Dar de dragul acelei poveşti vechi şi răsuflate, de care îţi spuneam, aş fi în stare să încerc să creez una nouă. Doar că nu acum, nu aici. Poate într-o altă circumstanţă, poate într-o altă poveste ..

My mom. My hero

De multe ori, atunci când ne aflăm în fața unei situații dificile, greu de depășit, sau când pur și simplu ne-am săturat, ne îndreptăm privirea către persoanele pe care le admirăm cel mai mult în viața asta,persoanele care ne inspiră  și căutăm să ne rezolvăm problemele în modul în care ar face-o ele.
Mama mea e, de departe, persoana pe care o admir cel mai mult în viața asta. Nu doar pentru că o iubesc enorm, ci pentru că ea chiar e o eroină.
Ea e persoana aia pe care viața o încearcă în toate felurile și din toate direcțiile, și tot reușește să-și păstreze zâmbetul ăla cald și inofensiv care-ți topește inima, și la o primă vedere ai zice că duce o viață liniștită și echilibrată și că mereu a fost așa. Se spune că persoanele cele mai puternice sunt acelea în interiorul cărora se dau bătălii de care nimeni nu are habar. Ei bine, mama mea e acea persoană. E omul ăla la care toată lumea se duce și se plânge, toată lumea își varsă of-urile și necazurile în fața ei, și ea , doar ea și le cunoaște pe ale ei.O găsești mai mereu între ciocan și nicovală dar nu o vezi să-și piardă cumpătul sau să se descarce în fața cui nu trebuie. În capul ei se sparg toate oalele, of Doamne, de câte ori... și cu același pozitivism și cu aceeași încredere merge înainte.. sau când nu se mai poate, o ia de la capăt. Ea e persoana aia în care găsești liniște și pace. Nu știu cum reușește.
Și pe cuvânt, mi se rupe câte o bucată din suflet de fiecare dată când mă gândesc la câte poate să îndure fără să izbucnească.Înzestrată cu răbdare, le acoperă pe toate cu un zâmbet cald și cu o privire senină, pentru că știe că cineva acolo sus, mai devreme sau mai târziu, le va rezolva pe toate. Fără nici un pic de ipocrizie. Aș vrea atât de mult să pot să o ajut în vreun fel, dacă aș putea aș muta și munții. Dar știu că așa cum a făcut-o și până acum, o să-și găsească gramul ăla de putere să treacă peste toate.
    Și mai presus de toate, când eu nu mai pot, când eu m-am săturat, când eu plâng și mă doare, cu toate că pe ea o doare de zeci de ori mai tare, mă ia de mână și-mi vorbește din suflet. Nici un medicament din lume, nici cel mai puternic sedativ nu m-ar linști așa cum o face ea. Ea e eroina mea.

Kiss me hard before you go, summertime sadness
I just wanted you to know, that baby, you're the best ...

It's definitely love out there

Exista anumite întâmplări și anumiți oameni în viața fiecăruia, care schimbă total mersul lucrurilor, au un impact, lărgesc orizonturi.
Aveam impresia că n-am să mai simt niciodată fluturi în stomac sau că nu mai există în lumea asta persoane care să mă suprindă plăcut sau să mă facă să zâmbesc o noapte întreagă. Pentru că eu sunt pesimistă și pentru că deși am întâlnit multe tipologii de oameni începusem să-mi pierd interesul în a inteacționa cu ei. Preferam să mă introvertesc.
Doamne ferește să am și eu parte de un crush normal, așa cum o fac oamenii normali. Eu dacă nu-s ieșită dim comun atunci când vine vorba de chestiile astea, atunci nu-s nimic.
Am participat weekendul ăsta la un congres internațional organizat de universitatea noastră în fiecare an.Pe lângă multă muncă, ore de nesomn și de petreceri, de organizarea timpului și task-urilor și de îndeplinirea lor ș.a.m.d , am găsit și-o parte bună. Am întâlnit oameni noi. Unul dintre oamenii ăia de care ziceam mai sus l-am întâlnit aseară, în ultima seară. Culmea, nu era de naționalitate român ci portughez și nu era deloc pe gustul meu și nu avea nimic deosebit decât un zâmbet. Cu el am vorbit toată noaptea și am fost șocată de câte lucruri avem în comun și de cât de bine mă pot înțelege cu un om de a cărui existență nici nu știam până cu o oră în urmă. Chiar m-a făcut să zâmbesc și să vreau să zâmbesc mai mult.Am schimbat impresii și păreri. Indirect, m-a făcut să înțeleg că fiecare om are ceva special al lui și că acel lucru e vizibil numai pentru oamenii care vor, care sunt dispuși să vadă. Am descoperit că uneori oamenii te pot convinge că viața e frumoasă prin niște simple cuvinte.
Chiar m-am simțit atrasă de omul ăsta chiar dacă nu am făcut altceva decât să vorbim . Știu că atracția era reciprocă și asta mi-a dat așa, un sentiment de bine. Cum nici un lucru frumos nu durează prea mult, a trebuit să plec de la respectiva petrecere. Deși a insistat să rămân. Deși știam amândoi că n-o să ne mai vedem fiindcă congresul era pe sfârșite. ”I won t see you again. You know it s f***ing true.Take care of yourself” astea au fost ultimele cuvinte care nu știu de ce mi-au rămas întipărite în minte. Și într-adevăr, nu ne-am mai văzut. Am plecat acasă întrebându-mă ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi rămas.Dar poate ăsta e farmecul fling-urilor astea de o noapte, misterul cu care rămâi după. Că de multe ori îți dorești să nu fi știut ce s-ar fi întâmplat dacă. Unele povești sunt mai frumoase dacă rămân neterminate.
Ideea e că întâmplarea de aseară mi-a cimentat și mai adânc ideea că într-adevăr există oameni pentru oameni.Că deși ai o listă interminabilă cu ce ți-ai dori să aibă un potențial iubit , toate lucrurile de pe lista aia pot fi date dracului în momentul în care există compatibilitate și cel puțin acel ceva care să te facă să vrei să rămâi. Nimic altceva nu-i important.Sunt convinsă că undeva există unul și pentru mine, doar trebuie să fiu acolo la momentul potrivit.Așa cum am fost aseară.

Spring alert !

Cel mai important must-have pentru primăvară este, indubitabil, fericirea. Cum altfel ai putea să te integrezi în peisajul spectaculos al exploziei de culori și sentimente?

Dimineața, când soarele care se trezește deodată cu tine îți zâmbește galeș, realizezi că asta o sa fie o zi bună. Iei prima înghițitură de cafea și simți - pe bune, chiar simți că nu există un mod mai bun să te trezești, că fiecare ceașcă de cafea e o binecuvântare pentru omenire. Deschizi dulapul și ai o surpriză . Garderoba ta de primăvară s-a instalat în mod miraculos și fiecare haină mai mult sau mai puțin colorată așteaptă să te îmbrățișeze călduros.Adaugi la succesiunea asta de evenimente playlist-ul tău cu melodii preferate și așteaptă-te să vezi efectul.. wow ! Totul se combină armonios într-o astfel de zi, și indiferent dacă alegi să mergi pe jos( bineînțeles că asta vrei să faci pentru că e așa drăguț afară!) sau prietenele tale nu atât de entuziasmate ca tine te corup să iei mașina .. vremea asta tot așa frumoasă rămâne .

E ca și cum fiecare gând negru se ascunde de teama soarelui, de teamă să nu fie decolorat. În astfel de zile soarele reușește să îți elimine fiecare urmă de încruntare de pe frunte, așa cum nici o cremă nu o poate face pe durata iernii. Unde-ai fost, soare? Unde-ai fost, zâmbet?
Ce ne place nouă să facem în astfel de zile? Ei bine.. ne place să uităm c-a existat vreodată o iarnă posomorâtă sau întâmplări nefericite. Ne place să fim optimiști, să ne îmbrăcăm frumos ca să ne asortăm cu peisajul. Ne place să zâmbim mult și să căutăm să nu irosim ziua asta fără să ne alegem cu ceva special din ea. Devenim dinamici, spontani, inventivi.. devenim amuzanți și amabili.Încercăm să ne întrecem pe noi înșine, ne propunem să fim ”MULT MAI” față de cum am fost. Profităm de primăvară. E un lucru care vine de la sine, de undeva dinăuntru, la majoritatea dintre noi, chiar și la aceia care nu vor să recunoască..
 A venit primăvara, în sfârșit ! Hai să ne îmbrăcăm cu toții în fericire și să accesorizăm zâmbete colorate în aceste zile :)