sâmbătă, 31 decembrie 2011

Is it love ?

Pentru ca altceva nu pot sa-mi imaginez ca e. Pentru ca nu poti decat sa iubesti un om care, desi a plecat de langa tine, desi te-a rupt in bucati, desi te-a dat afara si te-a inlocuit, tu continui sa-l evoci in fiecare zi.. neintentionat, poate. Fiecare lucru, fiecare gest, fiecare expresie care seamana macar putin cu ceva tipic lui te poarta inapoi in trecut. Sunt nopti in care rememorezi ore intregi si pastrezi in minte detalii care in mod normal nu le-ai fi observat, creezi legaturi, cauti vinovati ..Te gandesti mai des decat e posibil ..cum ar fi fost daca ? ..Te gandesti ca nu mai conteaza daca ar fi meritat sa-i mai dai o sansa sau nu, pentru ca la stadiul in care ai ajuns, sa ti-l doresti cu atata disperare, nu mai conteaza.Esti constienta ca l-ai pierdut si ca nu-l vei mai avea niciodata, si nu o sa faci nimic ca sa schimbi asta pentru ca deja ai incercat totul si pentru ca ti-a mai ramas in gram de orgoliu, dar asta nu te impiedica sa nu-l uiti. Indiferent de ce s-a intamplat, de cat de mult te-a ranit, de cat de mult v-ati certat si de cat de mult l-ai dezamagit, el tot ramane ala pentru care ai da totul.El tot ramane in sufletul tau in timp ce altii vin si pleaca. El tot ramane acela caruia ai vrea sa-i povestesti ce zi groaznica ai avut sau ce bine te-ai descurcat la un examen, in el ai avea suficienta incredere sa-i spui ca nu mai poti si el ar fi ala care sa te incurajeze, el iti e destul de apropiat incat sa-i plangi in brate, el ar fi singura alinare cand toate celelalte s-au prabusit. Probabil ar fi trebuit sa scriu la trecut. Sunt gata sa te iert, dar nu sa te uit. Te-as primi inapoi cu bratele deschise. N-am fost niciodata mai sigura ca te-am iubit si ca inca probabil o fac. Nu sunt insa pregatita sa te uit, nu stiu ce-o sa ma fac, dar ce vorbesc? O sa fac ce am facut si pana acum. O sa supravietuiesc, fara tine, asta o sa fac .

miercuri, 28 decembrie 2011

New year, new expectations .

Am facut ceva atipic. Metaforic - am ales viitorul. Era mult prea crunt sa ma intorc in trecut, eram mult prea proasta sa merg intr-o directie in care n-as fi vrut oricum sa merg, doar de dragul unor persoane care la urma urmei, daca ma iubesc, o sa ma inteleaga. Nici asa nu e perfect, nu pot spune asta. Viitorul e destul de in ceata. Nu pot sa-mi dau seama, nu pot sa-l citesc, nu pot sa-l descifrez, insa exista o singura cale sa aflu.Stiu ca risc,imi asum un risc destul de mare,dar am auzit in ultimul timp de prea multe ori fraza ”Mai bine sa regreti ca ai facut un lucru decat ca nu l-ai facut” incat sa n-o aplic, in plus, oricat de rau ar fi, cel putin am garantia ca am facut un pas inainte,am lasat o distanta mai mare intre noi. Poate n-o sa fie bine, nu stiu. Asta nu pot decat sa aflu intr-un singur fel.
  Asadar, o sa-mi incep noul an nu privindu-l pierduta pe ex-ul cu noua lui iubire, eventual regretand ca nu am facut mai multe la momentul potrivit ca sa fiu in locul ei...ci o sa fiu cu altul, in alt loc, un altul care nu-mi promite ca n-o sa ma dezamageasca, si nici macar nu o sa ma simt jignita daca o face, stii de ce ? Pentru ca toti neuronii mei au decis unanim ca incepand de la anul nu o sa mai am asteptari de la nimeni altcineva decat de la MINE. Experienta m-a invatat ca oamenii, mai ales cei pe care ii iubim, ne dezamagesc cel mai tare...si asta pentru ca noi ridicam tot mai sus bariera asteptarilor si in momentul in care ei nu se mai pot ridica la nivelul stabilit de noi, ne simtim dezamagiti. O sa imi canalizez atentia asupra mea, prin urmare, incepand cu anul nou :

  • Voi avea mai multa incredere in mine, pentru ca mi-am demostrat ca sunt capabila sa fac fata provocarilor. Frustrare ?! Nu o sa mai cunosc sentimentul ala care nu are nici un fundament, nici o logica, nici un rost .. 
  • Voi slabi 4 kg asa cum mi-am propus inca din toamna dar schimbarea de "decor" nu mi-a permis sa fac asta, sau n-am avut eu destula ambitie, nu stiu. Cert e ca alea 4 kg in plus imi dau de furca si a naibii, din cauza lor nu ma pot simti bine in propria-mi piele ..
  • Voi stii ca, indiferent de greutati, necazuri, nopti grele, maine e o noua zi. Maine e intotdeauna o noua zi, si daca nu stiu cum sa fac fata azi, cu siguranta voi stii maine...
  • O sa fiu o persoana mai hotarata, deoarece am constatat ca persoanele care nu stiu ce vor au cel mai mult de suferit, nu o sa ma mai las influentata, ci o sa fac numai ce cred eu ca e bine pentru mine !
  • Nu o sa mai depind de nimeni si nici nu o sa permit nimanui sa depinda de mine. 
  • O sa-mi separ clar prioritatile de optiuni ;  nu o sa mai ezit sa fac lucrurile pe care vreau sa le fac si implicit nu o sa mai permit sa mi se intample lucruri care nu vreau sa se intample atata timp cat depinde de mine.
  • O sa continui sa cred ca orice e posibil atata timp cat vrei.E asa un cliseu obosit toata chestia asta, atat de discutata si de disecata, incat nu prea mai stim ce si cum sa credem, insa.. ce ai de pierdut daca gandesti ca totul o sa fie bine ?
  • O sa zambesc mai mult, mult mai mult.
  • O sa invat mai mult si n-o sa mai fiu lenesa.Nu o sa mai pierd timpul, promit. O sa dorm mai mult de 3 ore pe noapte si n-o sa mai las oboseala si greutatile sa tma transforme intr-o epava cu predispozitie la plans. Nici gand .
  • O sa fiu mai puternica, o sa sper mai mult si o sa fiu mai motivata.O sa renunt la copilarii, la alea care mi-au adus esec in relatia anterioara ma refer ..O sa ma implic mai putin sentimental, indiferent de circumstante.N-o sa mai sufar.
  • O SA TE UIT. :)

duminică, 25 decembrie 2011

A little bit of magic.

Draga Mos Craciun ,

Anul asta o sa modific putin clasica scrisoare.Anul asta nu-mi doresc prea multe, cu toate ca am fost groaznic de cuminte. Nu vreau masina sau bani sau haine sau un telefon nou. Nu mai vreau nici macar parfumul ala la care-mi sta capul de atata vreme si a carui miros ma poarta pana-n Paris si inapoi. Nu-mi vreau ex-ul inapoi Mosule, cu toate ca daca m-ai fi intrebat acum 2 zile ti-as fi cerut sa-l aduci langa mine de Craciun.Nu-l vreau pe baiatul ala dragut de la facultate daca el nu ma vrea pe mine. Vreau in schimb sa-mi dai atmosfera de Craciun, ca familia o am deja aproape si fulgii de nea imi bat la geam, sau mai bine caut atmosfera aia undeva in interiorul meu, ajuta-ma sa o gasesc. Vreau, Mosule, sa-mi trimiti putina magie astfel incat sa ma ajute sa redevin cea care am fost odata. Putin praf magic peste epava de mine, caci daca faci asta, restul o sa le obtin singura. Vreau Craciunul asta sa devin mai buna, sau sa redevin eu daca se poate. Eu, cea care-si iubea viata si familia si prietenii. :)
  

marți, 29 noiembrie 2011

Free .

Initial,aveam de gand sa profanez postarea asta cu nenumărate injuraturi si blesteme la adresa ta. Voiam sa mă razbun pe pagina asta goală,sa o umplu cu durere si regret. M-ai socat. Meriti un Oscar pentru cel mai bun actor,meriti felicitarile mele. Nu stiu cum sa tratez problema,asta mă doare de fapt.nu știu cum sa reactionez si nu știu cum am putut sa îmi las sufletul pe mana unui om care evident nu mai da doi bani pe existenta mea. Poate nu atât de evident,știți povestea cu Toma Necredinciosul. Stiu ca nu merit multe,de cele mai multe ori mă ocup singura de asta. Vreau sa cred insa ca cheia solutionarii unei probleme e modul in care o privesti. Deci : făcând abstractie de socul prin care mi-a fost dat sa trec azi, de faptul ca toate lucrurile in care am crezut ca o proasta oarba si nebuna acum nu mai exista, de toate minciunile si acțiunile tale, de faptul ca mă doare ca exista o alta ea in locul ăla in care am putut fi doar eu si mi-ai jurat asta,de felul in care mă simt (ca un nimic), de modul in care am aflat si de lacrimile care s-au scurs si usile care s-au trantit,facand abstractie de toate astea,pana si de faptul ca ai reușit sa mă excluzi din gasca aia..vreau sa cred ca nu mai simt nimic. In fond mi-am dorit sa mă lași in pace. Mi-am dorit sa îmi dai Un Motiv sa nu mai existi in mine si sa nu mai raportez totul la noi. Știam ca asta include durere, doare ca dracul ! Mi-ai tarat sufletul in tot noroiul asta vreme de mai mult de un an, GATA ! Sunt liberă ASA cum de fapt am vrut. Sunt liberă sa îmi aloc 1000 de ani ca sa te uit, cât e nevoie ,fără sa mai am teama ca într-o zi ai putea sa reapari si sa invii tot ceea ce eu mă chinui sa îngrop. Ai înțeles ideea? Doare, dar sunt liberă . Doare de mor, dar in sfârșit am primit ce am meritat . Tu .. ai plecat cu toate ca trageam cu dintii sa ramai. De azi sunt doar eu. Asta e modul in care privesc problema. ASA stau lucrurile azi, ASA vor sta si mâine . Știu ca am promis asta de 14747488438484 de ori, dar nu mai e cale de întoarcere. Nu mai :)

luni, 14 noiembrie 2011

He's just not that into you - part 2.

V-am mai spus cat e de greu uneori sa separi rationalul de imaginar ? Nu ca as fi nebuna, nu sunt, dar mi-e greu. Stiti voi, oras nou, viata noua, anturaj nou si bineinteles, intotdeauna, un nelipsit si nou ..EL.
Cel admirat,popular,indragit,amabil,matur,frumos, dar nu de nasul tau. Cel care se comporta frumos cu tine si cu toata lumea dar pentru ca ai tu o slabiciune fata de el capeti impresia ca te trateaza altfel. NU !
Stiu ca speri sa fie asa, speri intr-un happy-ending exact ca in filmele cu Hilary Duff si Chad Michael Murray dar .. unde nu e, nu exista, oricat de mult te-ai incapatana sa crezi asta.E atat de aproape pragul ala, e de ajuns sa faci un singur pas, si te-ai scufundat. Si o faci, pentru ca e mai greu sa te mentii la suprafata, nu iti convine ideea ca in povestea asta rolul principal nu iti apartine tie. E mai usor sa te ancorezi de sperante desarte si idei preconcepute cum ca situatia se poate schimba in orice moment daca tu vrei asta, daca preiei initiativa si il dai peste cap cu felul tau de a fi si cu pofta ta de viata. Ei bine, de-ar fi atat de simplu. Stii bine ca socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ.La fel e si in cazul asta.Iti propui asta, mergi increzatoare ,asta pana cand pasesti in incaperea in care parca numai el exista. Faci abstractie de restul lumii. Te inmnoi, nu mai esti tu, nu mai reactionezi asa cum te asteptai sa o faci. Te simti neimportanta, prea neimportanta, unde a disparut curajul ala care simteai ca da pe-afara? Unde-i entuziasmul? Un singur cuvant iti trece prin minte- breathtaking. Cam asta e impactul pe care il are asupra ta. Cum te lupti cu toate astea, cum le faci fata? Cum porti iar o lupta inversunata cu tine insuti ,cum inveti sa te abtii sa-l mai fixezi cu privirea, cum inveti sa nu iti mai doresti sa se apropie de tine? Cum dobandesti incredere in preajma lui? Cum s-a transformat asta dintr-o lectie invatata intr-un examen picat? Cum de ma simt atat de descurajata, si de ce? Cum se face ca.. atunci cand iti place de o persoana, parca toti baietii din univers se lupta pentru atentia ta, numai ala, el, pare neinteresat, abstract si rece? Urasc filmul asta. Pe cuvant.




marți, 1 noiembrie 2011

Un pas înainte și doi inapoi :)

Cam asta e jocul amar pe care-l jucam in permanenta. Ma obisnuisem cu ideea ca te-am pierdut in favoarea altcuiva, oricui si era bine asa. Ma doare acum sa constat ca nu e asa, ma doare ca se scurge timpul alocat pentru noi doi ..Platesc un pret mult prea mare pentru tot ce inseamna noi, nu-mi pot permite ! Ma doare ca am ajuns aici. Ma doare ca noi ramanem tot noi, pe cand circumstantele se schimba radical. Ma doare faptul ca mi-ai aruncat din nou toate sentimentele tale in fata ca si cum eu as fi vinovata pentru ele, ca si cum eu nu as simti la fel, ca si cum ar mai exista acum ceva ce pot face. Ma doare ca nu am solutii pentru dilema noastra. Ma doare totul, totul, tot ce se leaga de tine. E ciudat cum uneori constat ca, cu cat stiu mai putine cu atat mi-e mai bine. Preferam sa nu mai stiu, preferam sa cred cu tarie ca tot ceea ce ne-a legat vreodata s-a pierdut, s-a facut scrum, intelegi? Nu eram pregatita sa aud si sa primesc adevarul asta atat de mare, pentru ca odata ce l-am primit, l-am si acceptat .Pentru ca odata ce l-ai spus tu cu voce tare si sentimentele mele s-au dezgropat instantaneu cu toate ca le consideram ingropate la zece mii de leghe sub mari.Cu toate ca m-am straduit atata timp sa le ingrop, sa nu mai stiu de ele, sa nu mai simt cum le-am simtit, cu toate ca aveam convingerea ca nimeni niciodata nu o sa le mai dezgroape...  Refuz sa accept !! Refuz sa mai permit sa ne batem joc de noi asa cum o facem. Daca ma strangi in brate si imi spui ca ma iubesti, nu e ok sa pleci apoi, nu e ok sa plec nici eu. Nu e ok sa o lasam balta si nu e ok sa mai plang dupa tine, nu dupa atata timp, nu dupa ce ne-am construit fiecare un alt drum. Ma doare ca sunt departe de tine ..Poate daca te-as vedea zilnic as stii ca tot ce se intampla nu e gresit. Asa nimeni nu ma asigura ca asta nu e o mare si gogonata minciuna . Si-am ajuns din nou in punctul in care as da timpul inapoi cu un an . Sunt total intoarsa pe dos. Mi-ai intors toata lumea cu susul in jos. Tot ceea ce stiam cu certitudine acum e-n ceata.Daca-ti spun ca esti un bou nu o sa intelegi, tu nu intelegi, tu vii si strici totul. Atat stii tu sa faci. Iar eu .. eu am obosit sa lupt. Eu nu mai lupt, eu ma fac ca nu vad, ca nu aud, ca nu stiu. Eu merg mai departe.

*Take a condom for your heart. I'm about to fuck your feelings !

sâmbătă, 22 octombrie 2011

No one said it would be easy, they just promised it's going to be worth it .



[ 7:20. Fir-ar sa fie !!! De ce naiba nu sunt in stare sa aud alarma aia si sa ma trezesc la fix ?! Iar n-am timp sa mananc, iar intarzai. Super ! Oare unde am pus cafeaua aia? Nu se poate asa ceva. Diseara o sa ma pun sa dorm cel tarziu la doișpe. Jur ! ]

-Monologul de dimineata.


Si daca ziua incepe atat de prost, nu poate decat sa continue si sa se sfarseasca prost. Parca nu as mai fi eu, parca am pierdut controlul asupra tuturor lucrurilor pe care inainte le incepeam si le terminam cu zambetul pe buze. Si nu inteleg, unde au mers zilele alea in care daca cadeam incepeam sa rad si nu sa plang? Unde s-a scurs toata puterea aia cu care infruntam orice dificultate si unde am pierdut ideea ca o sa fie bine? Stiam ca inceputul asta o sa fie greu, dar parca nu esti niciodata suficient de pregatit sa infrunti anumite lucruri. Si incep niste semne mari de intrebare sa iti cutreiere gandurile, semne care te abat de la scopul principal.E ca si cum nu poti concepe de unde si pana unde nu mai esti acasa, nu poti concepe ca uniforma de la liceu a fost inlocuita cu halate albe si orele de somn,de odihna, de leneveala cu ore de studiu intens si/sau de petreceri multe.Te simti atat de mic, de insignifiant,de aiurit.Creierul tau nu poate percepe insemnatatea unei schimbari atat de mari si totusi se straduieste sa o faca. Tu ca persoana stai si te intrebi daca nu cumva ai picat de pe luna si incepi sa te intrebi ce cauti acolo, care-i scopul, daca merita. Ideea e ca MERITA, si simti asta de fiecare data cand faci ceea ce iti place cel mai mult sa faci, indiferent daca iti iese din prima sau nu. Nu mai stiu sa ma adun de pe jos bucata cu bucata si sa ma ridic si sa zambesc, e ca si cum de fiecare data cand cladesc ceva altceva se darama simultan. Parca tot ce fac e inutil, parca se scurge timpul pe langa mine si nu ma intreaba daca am marcat vreun lucru care sa conteze in ziua respectiva. E greu, e greu, e greu ..e greu sa gasesti limanul ala care promitea sa fie acolo din momentul in care ai ajuns pana in momentul in care pleci. Trebuia sa fie bine pentru ca eu eram obisnuita cu binele, pentru ca stiu ca binele intareste si tot ceea ce e rau consuma si strica, ma strica. Devin irascibila si imi piere zambetul de pe fata, nu am cui sa povestesc toate astea pentru ca cea mai buna prietena a mea e la km departare si daca imi sun mama izbucnesc in plans- vocea ei e deseori singura voce calda pe care o aud in ziua respectiva si lucrul asta ma copleseste. S-a amplificat sentimentul de ”nimic nu e asa cum trebuie” si nu ma mai simt in stare sa imi fac prieteni si sa ies sa ma distrez pentru ca ma simt mult prea stoarsa de puteri si sincer, de cele mai multe ori ma intreb daca are rost sa fac chestia asta. Dar ce fel de intrebare e asta? Sunt singura care ma intreb daca eu- cea care era sufletul petrecerilor si isi iubea viata si prietenii si considera ca daca nu te distrezi si nu creezi legaturi in viata asta a trait degeaba- s-a estompat? Am lasat oare persoana aia acasa si am ajuns aici pesimista si distrusa emotional si indiferenta si incapabila sa infrunte tot ceea ce e de infruntat?

        Cel mai bun lucru despre toate astea e ca stiu ca nu are cum sa fie mai rau. Ca sper in adancul si din tot sufletul ca lucrurile o sa se indrepte si ca incet-incet persoana care obisnuiam sa fiu o sa iese la iveala de indata ce o sa ma simt mai confortabil printre peretii aia straini si goi. O sa ma adun, o sa ma gandesc in fiecare amarata de zi ca sunt acolo cu un motiv si motivul ala merita toate incercarile din lume pentru ca eu iubesc ceea ce fac. O sa imi dau silinta sa indrept lucrurile fiindca nu-i ok sa incepi cu stangul si sa le lasi sa decurga asa, stramb. O sa fac sa fie bine pentru ca atunci cand ai un necaz nu stai ca prostul si plangi in fata lui ci cauti solutii ca sa il rezolvi. Si daca momentan asta e necazul meu, ca nu ma integrez, ca nu-mi gasesc locul, ca nu se aseaza lucrurile, o sa am grija sa nu mai fie asa de acum inainte !! Damn it !



* Life doesn't get easier, you get stronger .

duminică, 2 octombrie 2011

Time is ticking away .

O ultima privire ampla asupra camerei mele, care acum pare mai calduroasa si mai primitoare ca oricand. Parca ma implora sa mai raman , ca nu am stat destul, ca nu am terminat de savurat anii aia in care daca aveam febra mama imi aducea ceaiul fierbinte la pat, in care camera mea era cel mai sigur loc din lume,in care scoala generala dupa care liceul pareau centrul universului meu,in care drumul scoala-casa mi se parea neobisnuit de lung,in care plimbarile de duminica cu cea mai buna prietena nu puteau fi omise pentru nimic in lume, in care cafeaua din pauza mare cu colegele mele reprezenta cea mai importanta sedinta a zilei, sau diminetile alea de iarna pe care le acopeream cu privirea de la geamul meu, lipita de caloriferul meu, unde obisnuiam sa uit de mine.Anii aia care tocmai pentru ca sunt atat de frumosi, se scurg atat de repede. Anii aia in care, in camera ta, in casa ta, in orasul tau, traiesti ca intr-un glob de cristal, sub protectia celor dragi . Acum, mai mult ca niciodata, am inteles cat e de greu sa lasi in urma toate astea. Parasesti oameni, vise prafuite sau slefuite, amintiri si locuri preferate , cu impresia ca o data ce ai plecat, nu vei mai stii cum sa te intorci si chiar daca ai stii, nu va mai fi niciodata la fel. Pleci cu o imagine vaga pe retina a ceea ce va urma, nu stii daca asfatul pe care calci nu o sa se prabuseasca cu tine la cat de nesigur pasesti, te simti aiurita si imprastiata si sentimentul asta amplifica starea de „Mama , nu vreau sa plec de acasa !! ” Dar n-ai de ales. Iti iei boarfele si pleci, caci stii ca aici, acasa, in bratele si sub protectia familiei si prietenilor nu ai putea niciodata sa te izbesti de greutati, sa cazi si sa te ridici, sa inveti sa fii puternic.Nu ai putea sa inveti sa iti calci singura camasile sau afurisitele alea de rochite cu pliuri sau incretituri care se aseaza atat de bine pe tine, nu ai putea sa inveti sa iti pregatesti singura tocanita aia cu ciuperci si piept de pui din care ai manca non-stop, nu ai stii niciodata cum sa te descurci daca ramai fara bani si fara mancare si fara sperante. Pleci, pentru ca ai devenit destul de mare incat sa iti asumi astfel de responsabilitati si sa iti construiesti tu singura o viata, propria ta viata. E greu, e foarte greu, si nodul ala din gat nu mai dispare si lacrimile nu mai catadicsesc sa se opreasca..dar gata. Daca ai ajuns aici e pentru ca esti pregatita sa vezi alte fete zi de zi, sa parasesti tot ce e drag si sa inveti sa indragesti alt loc cu alti oameni. Esti constienta ca aici nu mai e „acasa” si ca acolo e un loc pentru tine, in care o sa iti cunosti adevarata pesonalitate. Acolo vei fi tu cu tine, acolo vei accepta provocarea ta cu tine. Acolo vei reusi. Trebuie doar sa crezi .

                

sâmbătă, 17 septembrie 2011

1 an . (fics)

Un an care mi-a trecut prin fata ochilor ca si cum ar fi fost o saptamana. Un an in care te-am strans in brate si te-am urat, te-am injurat si ti-am simtit lipsa , te-am sarutat indelung si apoi te-am tratat cu indiferenta, te-am ranit si m-am razbunat, ti-am strans mana si te-am implorat sa nu lasi nimic din ceea ce exista intre noi sa dispara, orice ar fi fost.. Un an in care, desi pare greu de crezut, desi pare ridicol acum, am ras cu tine, am plans cu tine, m-am luptat cu tine, apoi am renuntat sa lupt si apoi am luptat iar, un an care a insumat atatea emotii si sentimente si furie.Un an in care mi-ai imprumutat sufletul de zeci de ori si mi l-ai inapoiat subred si cu lipsuri,invelit in neincredere, tot de atatea ori.Un an in care mi-ai demostrat mie si tuturor ca esti capabil de multa prostie si indolenta si incapatanare uneori, dar esti capabil sa oferi momente unice, momente irepetabile si irecuperabile.Un an in care mi-ai epuizat puterea de a mai crede in noi.Un an in urma caruia m-ai determinat sa nu mai cred in nimeni si in nimic cu usurinta,poate e bine, sau poate nu e, nu stiu asta..un an in urma caruia m-ai facut sa realizez ca sunt puternica si ca sunt acea persoana care nu are nevoie sa se calce in picioare ca sa obtina ceea ce vrea.Un an in care m-ai invatat sa rabd si sa inghit in sec daca e cazul, sau sa spun ce am de spus la momentul potrivit.Un an in care am simtit ca lupt cu morile de vant mai mult ca niciodata, un an in care  ai fost al meu si eu a ta si apoi am fost doi straini si apoi iar ne-am regasit si tot asa..  Azi nu mai suntem.As minti daca as spune ca vreau sa se repete, nu mai dispun de aceeasi rabdare si aceiasi nervi, nu mai pot parcurge acelasi drum cu toate ca a avut nenumarate momente care le-am trait cu rasuflarea taiata.Dar mint si daca spun ca nu mai am momente in care mi-e un dor absurd si enervant sau momente in care ma simt ranita sau dezamagita de anumite lucruri pe care le faci. Ai fost un an din viata mea. Un an plin, un an frumos, un an cu o mare insemnatate, un an in care nu mi-ai dat drumul. Un an care azi se termina, asa cum s-a terminat, cu putin timp in urma, orice legatura pe care o mai pastram. Trebuie sa stii ca m-ai dezamagit, ai facut sa doara tot timpul ala irosit in speranta ca vom mai fi ”noi” o data.Nu am inteles niciodata placerea ta de a rascoli trecutul, de a rasuci cutitul in rana fara sa te indrepti in vreo directie anume, n-am inteles niciodata slabiciunea ta pentru mine in pofida tuturor intamplarilor, nici pe a mea pentru tine nu am inteles-o. Dar am fost nevoita sa constientizez pe pielea mea faptul ca daca o persoana nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu o face, si, ce e cel mai important ... e ca iubirea nu a fost, nu e si nu va fi niciodata indeajuns . 




joi, 8 septembrie 2011

Forever, no matter what. I promise.

Draga cea-mai-buna-prietena-dintre-toate-cele-mai-bune-prietene-care-au-existat-vreodata,

Imi cer mii de scuze pentru faptul ca nu ti-am adresat nici o postare pana acum, asta nu e pentru ca nu am realizat cat de norocoasa sunt sa te am alaturi sau pentru ca nu exista milioane de lucruri pentru care iti sunt recunoscatoare/datoare pana in gat, ci pentru ca esti "mereu acolo" si stii tot ce gandesc, tot ce simt, tot ce traiesc.
           Mai stii foarte bine si faptul ca, daca am reusit sa trecem peste toate problemele,peste toate betiile alea crunte,cand iroseam lacrimi si ne curgea rimelul pana la genunchi, cand ne puneam pe slabit sau cand ne apucam iar de mancat, cand te corupeam (inca te corup si inca sunt SINGURA care poate sa o faca si ma laud cu asta ! ) sa mananci dulciuri, cand veneai la mine si nu ma lasai sa plang chiar daca eram cu canalele lacrimale infundate, sau cand cica invatam la chimie sau faceam exercitii la mate,sau cand imi spuneai adevarul ala pe care nu voiam sa-l accept si sa-l aud si tu mi-l puneai in fata si-l tineai acolo pana ma convingeam, fir-ar sa fie( ..esti singura, dupa mine, care mi-a deschis ochii in viata asta. De n ori. Si daca de n ori am cazut, de n ori m-ai facut sa ma ridic, de n+1 ori mi-ai zis ca-s suficient de puternica incat sa ma ridic singura ). Daca am reusit sa pastram pana acum o legatura atat de stransa ,si am reusit sa consolidam o prietenie asa de frumoasa, sunt sigura ca vei fii, asa cum mi-ai promis, nasa singurei mele fetite crete :D, si eu nasa copiilor tai, cu conditia sa nu faci prea multi ,ca e restrans bugetu,maică.. in orice caz, cu siguranta voi fi nasa lui bebebubu oricare ar fi tatal lui. Iubesc la tine atatea lucruri, in special faptul ca esti al naibii de puternica, imi place sa cred ca petrecand atata timp in preajma ta voi ajunge sa fiu si eu la fel, sau daca nu macar jumatate. Stiu ca anul asta nu au iesit lucrurile asa cum ne-am dorit..dar vezi tu, nu am fost surprinsa sa constat ca esti nu esti una din acele persoane care dau bir cu fugitii la prima lupta pierduta, ca daca vrei un lucru,il vrei cu adevarat si-o sa-l obtii chiar daca asta te costa timp si cateva greutati de intampinat pe parcurs..Nu multi pot face asta.Nu multi pot astepta, mai ales daca asteptarea e grea. Admir asta la tine, draga mea. Admir si faptul ca ma suporti de atata timp cu toate isteriile si cu toate bazaconiile si cu toate prostiile care le scot pe gura. Ma bucur pentru faptul ca nu am lasat niciodata nici o discutie in contradictoriu sa degenereze ,ma bucur ca esti aici acum si la anul acolo,cu mine. Iti multumesc ca esti tu, ca esti asa, ca existi.Iti promit un lucru, unul singur, dar care le cuprinde pe toate : o.o.o.o ! <3

Toamnă..în suflet .

Diminetile alea cu ceata densa si cu un aer care iti strapunge si cele mai intunecate ganduri. Zilele alea insorite dar nu calduroase, serile alea linistite in care o plimbare pare a fi cel mai bun lucru de facut. Ploile alea atat de linistite incat te indeamna sa devii melancolic si nostalgic, te indeamna sa te intrebi ce anume iti lipseste si de ce nu poti zambi intr-o asemenea zi. Cerul ala posomorat care parca uneori iti atarna pe umeri si e atat de greu, dar esti mult prea resemnat ca sa ripostezi.Vantul ala atat de puternic care iti da impresia ca o sa te ia de pe picioare si-o sa te arunce mai departe decat vei ajunge tu vreodata.Frunzele alea care cad,continua sa cada ca niste soldati obositi. Vremea aia schimbatoare care te face sa te intrebi daca a fost vreodata soare.Spune-mi, a fost ? E toamna.

sâmbătă, 20 august 2011

Nu am bani, resurse, sperante. Sunt cel mai fericit om in viata.

Uneori cu totii ne dorim sa ne luam intr-o zi si sa plecam in lumea larga. Fara nici un plan in minte, fara nici un ban in buzunar, fara nici un regret in suflet. Doar sa plecam. Uneori nu iti trebuie multe lucruri ca sa fii fericit, deoarece simplul fapt ca ai scapat de ele te poate face sa te simti asa. Uneori iti vine sa zambesti si sa te bucuri pentru cele mai marunte lucruri.
                Am 19 ani si multe planuri de viitor, multe ambitii si multe de facut. Am 19 ani si ma declar fericita. Nu am vise, nu am asteptari. Nu-mi fac planuri care nu tin strict de mine,ca alea nu tin. Nu am bani multi si nici n-o sa-mi pice in curand din cer. Nu mai am un prieten, pentru ca asa cum am mentionat in postarea anterioara, pot renunta la asta cu usurinta. Nici nu-mi mai trebuie.Nu mai am drame de dragoste, sau ma prefac ca nu am pentru ca nu mai vreau sa am.Nu am cea mai stralucita personalitate,nu iau cele mai bune decizii, nu am cele mai frumoase perechi de pantofi sau cea mai super garderoba.Nu am inhibitii, nu am cea mai mare incredere in mine si cu siguranta nu am cea mai frumoasa viata. Dar in schimb am un cap pe umeri si multumesc lui dumnezeu stiu sa-l folosesc, am prieteni,oameni minunati care ma sustin si sunt in preajma tot timpul,am lucruri pentru care sa fiu recunoscatoare si oportunitati multe. Am realizari cu care sa ma mandresc si am timp,acum,sa ma distrez. Am curajul sa trimit dracului fiecare persoana care mi-a facut rau intentionat in viata asta. Am hotararea sa spun da sau nu si am ambitia sa schimb ce nu-mi convine. Am puterea sa iert si sa uit, si mai ales am puterea sa TE iert si sa TE uit.. Am destula minte incat sa stiu sa aleg ce-i mai bine pentru mine, destula responsabilitate incat sa imi asum faptele, si nu in ultimul rand, am 19 ani si destule motive sa ma declar fericita !

duminică, 31 iulie 2011

Making choices .

In viata interactionam cu diferiti oameni. Pe de o parte, sunt acei oameni care s-ar da peste cap de 3 ori si ar intoarce lumea pe dos numai ca sa ne intre noua in gratii, acel gen de oameni care ne plac fara un motiv intemeiat, ne plac pentru ceea ce suntem, pentru felul in care gandim sau felul in care simtim. Pe de alta parte, exista acel gen de oameni care ne atrag intr-un mod indescriptibil, interzis. Au acel ceva in fata caruia pur si simplu nu poti rezista, nu poti . Au acea atingere care te fac sa simti ca iti fuge pamantul de sub picioare. Si stii, stii foarte bine ca nu poti avea nici un fel de pretentie de la persoanele respective, ca sunt atat de superficiale incat nu isi pot asuma responsabilitatea unei relatii, ca le place sa se joace, si cam atat.Si cine n-ar vrea sa aiba cate putin din amandoi ? Eu as vrea. As vrea sa nu fiu pusa in situatia in care sa aleg intre o cursa pasionala,profunda si rapida, dar destructiva sau o potentiala relatie care sa ma implineasca .. partial. Oare sunt superficiala? Oare care e problema mea? Oare chiar sunt un magnet pentru tipii de treaba carora nu ma incumet sa le spulber sperantele sau sa le frang inima, pentru ca nu pot sa fac asta si pentru ca am certitudinea ca undeva in viata asta toate faptele rele se platesc cu varf si indesat. Stiu ca nu am nimic de pierdut langa ei..mai bine zis as avea numai de castigat. Stiu ca as putea detine controlul, mie imi place sa detin controlul, stiu ca as putea avea intr-un final pe cienva care sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt si eu ..sa iubesc la randul meu, sau nu. Si ceva ma retine. Nu stiu ce anume ma retine. Poate sunt defensiva sau poate la urma urmei sunt si eu una dintre acele persoane carora le place sa se joace. Poate nu sunt facuta sa am o relatie cimentata si de durata. Poate sunt disfunctionala, sigur sunt disfunctionala si cumva, neintentionat ajung sa dau cu piciorul la tot ce e bun, il fac sa dispara. Si-apoi ajung sa ma plang si sa blestem faptul ca am ajuns sa fiu din nou singura. Am mai facut asta, dumnezeu stie de cate ori am facut alegerea gresita. Am ales sa ma prabusesc, sau am ales ceea ce era corect si apoi m-am prabusit singura oricum, tot din vina mea. Dar acum n-o sa mai fac asta, indiferent de cat de tentant ar suna o aventura de vara. O sa aleg sa fiu fericita, o sa aleg sa las pe cineva sa ma faca fericita fara sa fiu obligata sa fac asta in schimb. Nu sunt egoista, pur si simplu aleg sa fiu fericita si rasfatata. Asta e bine, nu? E alegerea corecta .

duminică, 10 iulie 2011

Dar azi ai distrus tot ce ieri numeam ”frumos” ..

Nu am crezut vreodata ca o sa ajung sa te mint cu disperare ca nu te mai vreau doar ca sa te pot indeparta. Nu am crezut ca o sa fii atat de insistent si mai ales nu am observat niciodata ce porc esti pe cale sa devii. Nu mai ai ce cauta langa mine, locul tau nu mai e langa mine. Si daca e nevoie sa nu-ti mai vorbesc vreodata ca sa intelegi lucrul asta, o sa o fac. Cum ai reusit sa patezi tot ce a fost frumos, cum ai reusit sa dai cu piciorul la tot ceea ce eu pastram atat de aproape de suflet, cum ai reusit sa ma faci sa uit ca a existat si o parte frumoasa,si un ”tu” pe care l-am iubit? Nu-mi vine a crede ca in toata incercarea asta a ta de a ma dezarma, de a ma dezbraca, de a ma seca de puteri n-a facut decat sa ma intareasca. Mi-ai deschis ochii ? Tu ? Multumesc ! As putea spune ca raman datoare dar esti tu ala ingropat in datorie morala fata de mine, cred. Poate nu stii sau poate nu iti pasa, dar e de ajuns ca o stiu eu. Ai devenit un chirias mizerabil in casa sufletului meu si evident ca trebuie sa iti iei catrafusele si sa te cari. Te-ai transformat exact in persoana pentru care ,oarba fiind, eram dispusa sa dau totul acum doi ani de zile, persoana pe care mai apoi am ajuns sa o urasc. Nu vrei sa ajungi si tu asa, nu? Nu fa asta.. Mai bine las-o balta.Tot ce faci, nu stiu ce faci, dar renunta.

vineri, 1 iulie 2011

”Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? ”

luni, 27 iunie 2011

You can be a sweet dream, or a beautiful nightmare ...

Nu pot sa cred cat suntem de disfunctionali. Nu pot sa cred cum de fiecare data ajung sa spun ”nu mai fac,asta a fost ultima” . Nu stiu cum, ca dintr-un vis, ma trezesc in bratele tale,iar si iar,ca si cum as stii drumul care duce la ele cu ochii inchisi si nu as realiza cand si de ce il parcurg. Nu stiu de ce, esti ca un fel de gaura neagra si ma atragi inauntru , esti pretutindeni, nenorocitule, si oricat as incerca sa fug de tine parca exista o forta care ma trage inapoi. Parca de fiecare data cand am invatat sa respir fara tine iar,cand toate capata din nou un sens primesti un semn, de undeva , te intorci si dai totul peste cap. Si e un sentiment asa ametitor, stii ? La inceput euforic apoi treptat devine arzator. Ma arde si se raspandeste in tot corpul. Si iar ma trezesc singura, cu o sete nepotolita de tine.De fiecare data imi lasi impresia ca e gata ca mai apoi sa-mi demostrati tu si orgoliul tau nimicitor ca nu e asa ! Cel mai interesant lucru despre legatura asta pe care o avem noi sau ce o fi ea, e ca ma simt suficient de puternica incat sa nu te mai las sa vezi toate chestiile astea, sunt ferm convinsa ca nu ai idee de nici cel mai mic sentiment pe care il testez acum si pe toti dracii ca pentru chestia asta ma simt foarte,foarte bine , dar nu ma simt niciodata suficient de puternica sa te refuz, sa iti resping o atingere sau un sarut. Pana si mintea imi impune sa nu fac asta. Nu stiu care e motivul pentru care se intampla toate astea, nu stiu de ce faci toate astea. E inexplicabil cum de fiecare data cand ne aflam amandoi in acelasi loc, in acelasi timp, reusim sa scoatem scantei,in sensul bun sau rau, nu are importanta,ideea e ca nu reusim sa ne comportam civilizat, de ce?Nu inteleg de ce in aproape 6 blestemate de luni nu am reusit sa ne desprindem unul de celalalt, stii foarte bine ca am incercat, cel putin eu, chiar am facut-o.Urasc sa stiu ca depinde de tine si cred ca undeva departe in interior, inima mea asteapta sa spui ”gata” pentru simplul fapt ca atat eu cat si ea ne-am acrit de situatia asta.Si e ciudat cand constat ca nici macar nu-mi mai pari cel mai frumos si e si mai ciudat cand ma intreb ce doamne am vazut la tine, in tine ..dar e ca si cum ai pus o protectie pe butonul ”delete” si eu tot apas si apas si tu esti tot acolo si chestia asta ma scoate din minti ! Sunt confuza.Cu tine m-am simtit intotdeauna ca intr-un  roller-coaster. Cand prea fericita, cand prea trista, uneori am avut chiar si senzatie de voma. Cam ca acum, putin mai intens. Nu te inteleg si nici nu incerc sa fac chestia asta,doar ca.. caut de atata timp o solutie pentru rahatul asta si am cam obosit. Mi-am dorit sa ”nu ma lasi sa te uit”. Se spune ca trebuie sa ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea sa se intample. Si e greu de crezut, dar privind retrospectiv exact asa s-a intamplat.Nu m-ai lasat, nici in ruptul capului.Am ajuns sa vreau sa ma lasi dar ma intreb daca vreodata am vrut asta cu adevarat.Nici acum nu stiu daca imi doresc asta,acum dupa ce practic le-am facut pe toate, am mers pana la capat, te-am lasat sa ma seduci si sa ma faci sa-mi pierd capul. De tot. Cred ca o parte din mine si-a dorit sa stie tot timpul cat de departe sunt dispusa sa merg pentru tine, ce sunt in stare sa fac, ce limite am, si cum fac fata dupa toate astea..Ma doare mintea dupa o noapte in care practic s-a schimbat totul. Mi-e din ce in ce mai greu sa ma confrunt cu absenta ta. Mi-e din ce in ce mai greu sa aud in jurul meu fraza ” Ai grija sa nu cazi din nou ” si stim la ce se refera. Mi-e greu sa am grija mereu ce si cum gandesc in asa fel incat sa nu mai fii prezent in mintea mea, cel putin acolo, caci din inima nu prea ai cum sa lipsesti. Am obosit  sa ma intreb, si totusi ma intreb, chiar era nevoie sa las toate astea sa se intample, chiar trebuia sa se ajunga pana aici? Spune-mi tu, trebuia?Mi-e greu si mi-e dor.Mi-e greu sa te mai privesc facandu-mi toate astea si mi-e si mai greu sa ma privesc neputincioasa cum cad incontinuu. Pleaca. PLEACA !!!

miercuri, 22 iunie 2011

Cerul meu e senin azi :)

Am fost intrebata in urma cu cateva zile de catre o persoana deloc importanta in viata mea , daca imi doresc o relatie in momentul de fata. Cu oricine, nu cu el in particular. M-am lasat condusa de instinct si i-am raspuns ca nu. Apoi am stat si m-am gandit ca evident ii spusesem o minciuna. Gandul asta m-a preocupat intreaga zi, simteam nevoia sa-mi dau un raspuns clar si adevarat la intrebarea asta. Si am ajuns la concluzia ca nu am mintit. Chiar nu am de gand sa am altceva decat o aventura cu cineva acum. Nu ca n-am nevoie, toti avem nevoie in anumite momente ale zilei sau ale noptii, chiar si cand avem pe cineva alaturi avem nevoie. Nu, nu vreau dureri de cap pentru simplul fapt ca mi-a fost de ajuns toata drama recent incheiata. Am sansa sa respir si sa ma ocup de mine si normal,de viitorul meu. Am sansa sa cunosc oameni si sa calatoresc si sa petrec timp cu prietenii. Am timp sa imi reinnoiesc garderoba si sa ma rasfat cu bai cu spuma de 2 ore. Am timp sa imi fac manichiura si pedichiura de doua ori pe saptamana, am timp sa merg la strand si la plimbare si sa ma uit la Sex and the city.Evident, am timp sa invat. Am timp sa imi gatesc mancarurile preferate si sa merg la sala si la alergat si sa merg cu bicicleta.Am timp sa fac shopping. PENTRU MINE.
Poate sa fii single nu e cel mai bun lucru din lume. Poate ca te scoate din minti atunci cand toti prietenii tai sunt intr-o relatie si nu fac altceva decat sa petreaca timp si sa-si alimenteze dependenta de iubitul/iubita .. si pe tine te cam ignora.Unele relatii sunt invelite intr-un frumos ambalaj.Uneori vrei si tu un ambalaj dinala, nicidecum relatia pe care o ascunde. Si God, esti atat de predispus sa vezi numai partea buna a relatiilor,asa cum am facut si eu pana de curand. Imi era dor de toate lucrurile bune, dar am uitat de toate rahaturile la care am fost partasa. Am uitat cati nervi mi-am risipit, am uitat cate tigari am fumat numai ca sa-l oftic si cat alcool am baut numai ca sa-i scot imaginea de pe retina.Pacat ca nu am reusit decat sa-l vad dublu,triplu. Imi era dor sa ma tina in brate noaptea . Imi era dor sa fie bine in sensul de bine. Uitasem ca si sa fiu single e bine.Uitasem ca pot fi disponibila pentru prietenele mele si uitasem ca pot fuma fara sa ma gandesc ca iar o sa ne certam din cauza asta.Uitasem, pe scurt, de partea plina a paharului.De multe ori ne preocupam prea mult s-o umplem pe cea goala , omitem faptul ca este una gata plina si ca nu necesita atata osteneala ,poate doar o pereche de ochelari sau o privire mai ampla.Deci, cu siguranta a fi intr-o relatie nu defineste un om. Poate ocupa un loc important pe scara valorilor in viata tuturor, pentru ca ne simtim atat de bine cand stim ca exista cineva pentru care suntem importanti,care se gandeste la noi si care e dispus sa imparta totul la doi fiindca contam. Dar nu, nu e asta totul. Totul e atunci cand esti constient de ceea ce ai , n-ai nevoie de ceea ce nu ai , si stii ce iti doresti si stii sa lupti pentru asta. Eu stiu ce am. Stiu ca am prieteni , cei mai buni prieteni de pe pamant, cei care sunt acolo la orice ora din zi sau din noapte fie ca vreau sa rad sau sa plang sau sa beau cu ei. Am un fost cu care tin legatura si pe care am ajuns sa il indragesc altfel, intr-un mod mai sanatos.El ma poate face sa zambesc dar nu ma mai poate face sa plang.Ma poate face sa imi fie dor de el dar nu ma mai poate face sa am nevoie de el.Ma poate face sa ies cu el dar nu ma mai poate face sa vreau sa-l sarut. Am o familie minunata, ceea ce e pentru mine mai mult decat pot cere.Am parinti care ma sustin si care ma fac sa vreau sa fiu independenta si puternica. Am multe haine, multi pantofi, multe accesorii si ma tot gandesc ca uneori chiar si astea sunt de-ajuns cand vine vorba sa umplu un gol.Chiar sunt! Am multe amintiri si multe planuri. Nu am un iubit si nu am nevoie acum si ma bucur de asta. Imi doresc sa iau nota mare la admitere si muncesc constant pentru asta.Imi doresc sa am o vara de neuitat,in sensul ca.. dupa atata munca urmeaza rasplata.Chiar planuiesc o vara de neuitat. Si da, cerul e senin azi, caci e vara. Cerul MEU e senin azi. :)                                                              



                            

marți, 14 iunie 2011

Next , please .

Oricat de greu ar parea si ar fi sa te desparti de o persoana,in realitate despartirea de despartire e mult mai grea. E momentul ala in care inima se desparte de ratiune. Complet. Inima o ia razna si asemeni unui copil mic nu mai asculta sfaturile si urletele disperate ale parintilor, in cazul de fata ale ratiunii -care este practic in imposibilitatea de a actiona peste inima. Se cearta, poarta lupte inversunate , urla atat de tare incat ajungi sa nu mai stii pe care sa o asculti si pe care sa o potolesti. Exista un anumit moment cand ratiunea se lasa tarata de inima intr-un mare rahat. Inchide ochii. Inima preia initiativa si face exact asa cum considera ea mai bine, fara sa ii ceara sfatul ratiunii. Pana se trezeste in fundul prapastiei si incepe sa acuze ratiunea de neglijenta. Ratiunea ofteaza doar din greu si cu un gest de reala obisnuinta o scoate pe inima din situatia neplacuta. Ea asa face mereu, proasta. Daca n-ar fi fost ratiunea ar fi tot cazut fara sa se ridice si ar fi orbit intr-un final de la atata intuneric si ar fi lasat pe oricine sa patrunda acolo. De cele mai multe ori inima e lasata sa cada in speranta ca intr-o buna zi va invata sa evite caderea si de asemenea va invata ca NU poate functiona fara ratiune.Abia dupa ce inima a fost salvata , zbuciumul ratiunii incepe. Cauta neincetat solutii pentru a evita o eventuala recidiva. Stim ca inima e predispusa la asa ceva, mai ales cand tentatiile flutura frecvent si tantos in fata ochilor inimii. Ratiunea cauta, si cauta, si cauta solutii si raspunsuri. Cum sa faca sa fie cat mai bine intr-un timp cat mai scurt ?
               Adevarul e ca nu cred ca exista un raspuns concret la o asemenea intrebare. Dar tind sa cred ca noi femeile functionam dupa tehnica "cui pe cui se scoate". Nu-mi amintesc sa fi intalnit la viata mea vreo femeie care sa iese cu capul sus dintr-o relatie in care a contribuit cu sufletul. Nu dupa sapatamni intregi de plans si regrete si blesteme si shopping si critica si prietene alaturi.Si nu dupa ce exista un alt "el" .Cred ca mintea noastra e oarecum conceputa sa existe acolo in permanenta un el pentru care sa ne roadem unghiile si sa ne smulgem parul din cap, caci daca n-ar fi ei deloc, ce bine ar fi, nu-i asa? In sfarsit, cand apare un alt el, esti asa de ocupata sa iti ocupi ratiunea cu tot ce e nou incat o faci sa uite de trecut. Si dupa o vreme, te trezesti buimaca fara sa iti dai seama unde au disparut sentimentele tale pentru vechiul "el" si cand au aparut sentimente pentru noul "el" .Si tooot asa. Viata asta e compusa dintr-un lant de ei. Si ca orice lant, exista si verigi slabe. Verigi pe care ratiunea nu se straduieste atat de tare sa le aminteasca, ceea ce mi se pare normal. Dar exista si verigi pe care ratiunea ti le aminteste in fiecare blestemata de zi si ii tot impui sa nu mai faca asta ca e deranjant, ca nu trebuie sa mai asculte inima cand vine vorba de foste verigi. Si .. pana nu apare o veriga noua, chiar nici ratiunea si nici inima si nici el n-or sa te asculte. C'est la vie !

duminică, 5 iunie 2011

Ce`i prea mult strica .

Nu-mi amintesc sa mai fi facut asta vreodata,dar banuiesc ca pentru toate exista un inceput. Deci te rog, te implor, pleaca, sau doar lasa`ma pe mine sa plec. Nu mai pot trai blocata in episodul asta, pe bune , nu te`ai saturat ?! Hai doar sa uitam pentru o perioada ca a existat un "noi", mai tarziu putem face un exercitiu de memorie si`o sa ne amintim din nou daca vrei.Hai sa ne prefacem ca nu am irosit atata amar de vreme degeaba, hai sa ne prefacem ca nu am aruncat cuvinte lipsite de sens si priviri fara rost.Hai sa nu ne mai gandim la asta azi, poate maine sau..peste cateva luni de zile.Hai sa nu aruncam la gunoi clipele frumoase doar pentru a face loc ultimelor intamplari.Hai sa nu ajungem sa ne aruncam cate-un salut fortat cand ne intalnim sau priviri pline de ura, hai sa lasam loc de un "ce mai faci?" Hai sa nu ne mai repetam ca ne e dor, vezi si tu ca nu facem bine.Te rog.Eu.. chiar am crezut ca pot face fata sentimentelor astora pentru ca le percepeam ca pe un foc demult stins, mai existau doar putin fum si multa cenusa. Dar tu tot ai venit si cumva, nu stiu cum, din cenusa aia ai facut iar un foc, si mi`e teama ca exact focul ala s`ar putea sa te arda intr`o zi. Gata. Deja a durat nemaipomenit de mult, si desi m`am tot gandit si razgandit, ba ca e mai bine asa, ba ca nu e bine pentru mine, ba ca e normal sa ne acordam un timp ca sa nu fie ruperea atat de brusca, PROSTII ! Culmea e ca.. chiar si in ziua aia in care ploua torential si imi propusesem cu ceva timp in urma sa nu te mai caut si sa nu`ti mai raspund la provocari, caci nu vorbisem de ceva vreme,si aveam impresia ca s`au linistit apele ... cand m`ai sunat si m`ai intrebat daca cobor nici macar nu am avut timp sa ezit, daca era posibil doar as fi sarit de la etajul 3 direct la tine in masina. Nu stiu cum reusesti. Nu te mai vreau inapoi, pentru Dumnezeu,nici eu nu stiu cand am incetat sa mai vreau asta, ideea e ca nu mai vreau si ca ..daca m`ai lasa in pace doar pentru o clipa,daca as putea sa ma trezesc intr`o dimineata fara sa te faci prezent in gandul meu n`ar mai durea. As stii, teoretic stiu ca fara tine e mult mai bine si totusi nu`mi dai ocazia sa simt asta pe pielea mea. Stii, nenorocitule, ca nu`mi pot sterge din minte zambetul ala siret si privirea aia inocenta, de pe buze gustul sarutului tau, de pe piele parfumul tau si atingerile tale.Stii foarte bine ca eu imi propun degeaba sa nu cand tu vii si`mi propui sa da.Te urasc, si m`am saturat. Sunt prea plina si vreau o gura de aer, vreau sa simt un aer proaspat, unul care sa nu aiba iz de parfum de tine.Scoate`ma din ecuatie. Imi doresc sa nu ajung sa ma exclud singura, deci ajuta`ma. Ajuta`ma sa te uit, ajuta`ma sa trec peste, ajuta`te pe tine sa o iei de la capat. Ajuta`ma sa pot sa ma gandesc si la altceva, cum ar fi la faptul ca am atatea si atatea lucruri pentru care sa ma stresez acum.Nu`mi ingreuna situatia, daca ai sta sa judeci limpede ai realiza ca asta faci de fapt. Ajuta`ma sa te privesc, intr`un tardiv sfarsit ca pe un "ex". Fa asta. Doar fa`o. Ia`ti dreptul sa te consolezi cu altcineva, daca ai impresia ca o sa mor din asta,afla ca nu o s`o fac. O sa ma roada doar o gelozie nesanatoasa dupa care o sa`mi intorc privirea in alta parte.Si gata. Asta va fi tot.Sper doar sa se termine. O s`o faci, nu ? O sa termini cu povestea asta bolnava. Te rog .O sa fie bine,mult mai bine. O sa vezi .

marți, 31 mai 2011

Something borrowed .

Nu stiu. Nu stiu de ce noi femeile (unele) suntem atat de slabe de inger. Nu stiu de ce, atunci cand simtim ca suntem parasite ne panicam, si suntem dispuse sa acceptam orice firimitura, orice rest, de teama ca odata cu plecarea lui din viata noastra nu vom mai sti cum sa fim bine. Nu stiu cum putem promite ca vom fi acolo mereu, dumnezeule, stim macar ce sacrificiu inseamna asta ?

    Nu stiu de ce, dar credem ca daca l`am pierdut pe el practic nu mai avem nimic de pierdut. Si incepem sa oferim, sa ne oferim, sa oferim tot ce putem si tot ce nu putem, tot ce avem si ce nu avem, pentru ca nu mai avem nimic de pierdut, nu? Pentru ca eventual il vom recastiga. Nu ne gandim nici o clipa ca el ia. Lui nu`i pasa , atunci cand i se ofera ia, si nu ne mai apreciaza pentru ca nu e nevoit sa ridice un deget pentru a obtine ce vrea ; noi deja i`am oferit totul pe tava. Si cand in final a luat totul, cauta un alt tot, nu la tine, la alta. Si te doare si ti`e ciuda , atat de ciuda incat ai putea sa`i retezi capul cu o privire taioasa, te doare pentru ca ai realizat ca.. atunci cand nu mai ai nimic de pierdut, exista riscul sa te pierzi pe tine insuti. In toata ecuatia asta, in care credeai ca tu esti constanta, de fapt ai devenit variabila. El a fost exponentul nu ? Tu i`ai permis asta. Si acum nu`l mai privesti ca pe omul ala care odata ti`a invadat sufletul cu iubire, ca pe omul ala pentru care ai fi fost capabila sa intorci lumea pe dos si sa muti muntii din loc pentru ca ti`a zambit. Acum cauti sa recuperezi tot ceea ce , ca proasta, ai imprastiat pe gratis. Nimic nu e pe gratis !

Acum ai realizat, prea tarziu poate, ca esti singurul om din lumea asta in care mai merita sa investesti ceva, orice. Ca se intampla prea rar sa constati ca esti dezamagit de tine, si asta se poate intampla doar in cazul in care o faci din pricina altcuiva. Ca exista lucruri care trebuie sa le pastrezi pentru tine, caci altfel s`ar putea ca odata ce le`ai dat, sa nu le mai recuperezi niciodata.  Cel mai bine e sa stii , sa constientizezi ca in lumea asta nu te ai decat pe tine, de aia nu trebuie sa te compromiti. Cel mai bine e sa iti acorzi TIE tot ce vrei si tot ce e mai bun, caci degeaba tot oferi ca prostul altcuiva asteptand sa primesti ceva in schimb, n`o sa se intample asta. Suna egoist, dar nu vrei sa te trezesti intr`o zi dezbracat de toate acele lucruri si sentimente pe care nu le pretuiesti decat in momentul in care le`ai pierdut, nu astepta sa se intample asta. Subliniez faptul ca... ar fi cel mai bine sa putem simti orice altceva decat posesivitate asupra persoanelor din viata noastra,  ar fi mai bine sa ne obisnuim cu ideea de imprumut. Atunci cand imprumuti un lucru, desigur ca`l indragesti, mai ales daca e frumos .. dar stii in orice clipa ca trebuie sa il returnezi ..si`atunci pierderea lui nu mai e asa de dureroasa.Chiar si un copil mic stie asta. M`am decis deci sa imprumut orice de la viata asta. Imprumut momente frumoase, te imprumut pe tine uneori,cand mi`e dor, imprumut prietenii,imprumut pareri bune,imprumut optimism, imprumut putere atunci cand simt ca nu mai pot,imprumut cunostinte si imprumut sufletul fiecarei persoane care intra in viata mea.
   Imprumuta`ma, deci, asa cum o faci deseori. Nu ma doare, nu ma deranjeaza, nu ma supara. Doar ma linisteste ..

Deci nu adio scoala, ci buna dimineata ! Plecam s`avem de unde ne intoarce inapoi ! :)

Stii, toate sfarsiturile dor . Dar nu credeam vreodata ca 4 ani din viata mea se vor incheia cu atatea lacrimi si regrete.Nu credeam ca 4 ani de viata pot fi umpluti cu lucruri asa de marunte dar asa de importante. Si n`am realizat asta, decat acum.Cand am vazut o clasa intreaga plangand in jurul meu, nu mi`a venit sa cred ochilor si pur si simplu puteam sa jur ca visez. Nu credeam ca in 4 ani se pot tese legaturi aparent atat de fragile dar in realitate atat de stranse. Nu credeam ca cineva/ceva si mai exact 22 de oameni se pot instala in asa fel in sufletul meu. S`a terminat. Si intotdeauna am stiut ca va durea, deoarece acesti ani au fost catalogati drept cei mai frumosi ani din viata mea de pana acum. Deoarece sala 24 pentru mine a fost o a doua camera a mea, o camera care mi`a suportat dezordinea, isteriile si manifestarile de cand eram fericita. Deoarece colegii au fost mai mult decat prieteni, deoarece le permiteam sa`mi spuna ca eram proasta in anumite situatii caci stiam foarte bine asta, si mai stiam si ca imi vor binele. Deoarece am petrecut mult prea mult timp impreuna si totusi asa putin, si deoarece am facut o groaza de prostii. Deoarece eram cei mai uniti, in special atunci cand trebuia sa plecam de la ore sau cand ii faceam vreo surpriza dirigai. Deoarece avem cca 4000 de poze, si stii ce? Fiecare dintre ele are ceva special. Pentru ca.. fiecare petrecere, fiecare majorat, fiecare zi de nastere sau seara petrecuta la "matusa", fiecare colindat sau 1 mai, fiecare revolta sau lupta crancena cu profesorii, fiecare moment in care ne scuzam,fiecare cafea cu diriga si fiecare sfat de`al ei despre viata [nu cred ca exista vreun alt om care sa simta viata asa cum o face ea; e incredibila.], fiecare ieseala la suc sau in club sau chiar si in parc, ce mult au contat . Chiar si balul ala nenorocit pentru care am slabit atata si pentru care am consumat prea multa cafea si tigari a fost asa special ! Pentru ca am fost singura clasa care a ramas fara usa si care tineau "ore deschise" :)), pentru ca intotdeauna am comentat si am schimbat ceea ce nu ne placea. Pentru ca, let`s face it , eram frumosi si cu personalitate. Adeseori transformam pauzele in adevarate show-uri. Aruncam cu ghiozdane pe geam si aplaudam lumea pe coridor si ne distram al naibii de bine, ca si cum era ultima zi din viata sau ceva de genul asta .Am fost la mare,majoritatea dintre noi, impreuna.Am invatat sa ne purtam de grija la cele mai crunte betii.Am intrecut`o,cu fetele mele, pe Maria Magdalena la plans.Au fost intotdeauna acolo, in fiecare noapte de petrecere, indiferent daca eram sus pe bar sau undeva pe sub bar...si in fiecare zi chiar daca eram bucuroasa sau imi aruncam telefonul de nervi (lucru care ii amuza copios) sau ii stresam cu vocea mea acuta .Am fost primii din scoala care ne`am zugravit clasa in roz, asta dupa ce am insitat cam de 3541653 de ori pe zi si am facut presiuni asupra baietilor.Am invatat ca unde`s multi, puterea creste.La fel si distractia. Am plans pentru anii astia, cu ai mei colegi, asa , pe bune. Imi pare atat de rau ca s`au dus, incat as putea sa mai plang o tura si acum.O sa`mi fie dor, foarte dor, cel mai dor. Si`o sa ma intorc in sala 24 cu fiecare ocazie, si`o sa particip la intalnirea de ziua clasei, in fiecare an. Promit :)
      

marți, 17 mai 2011

Did you know this ?

Exista oameni care, oricat de mult ne`am dori sa ramana in viata noastra, oricat de mult i`am strange in brate fara sa le dam drumul, tot pleaca. Sunt acel gen de oameni pe care i`am indragit din tot sufletul dar dupa o anumita perioada de timp nu mai indeplinesc conditiile necesare pentru a ramane in viata noastra, nu mai sunt compatibili, nu mai merita ! Si pleaca. Exista clipe in care simti ca ai totul cu toate ca nu e asa, clipe care iti invadeaza sufletul cu cele mai frumoase sentimente care s`au pomenit vreodata; de asemenea, exista clipe in care iti simti sufletul exact ca o casa parasita si in paragina unde mereu ploua si bate vantul, clipe in care simti ca nu ai puterea si resursele necesare sa iti mai continui existenta. Se spune ca exact clipele alea dureroase te intaresc. Exista povesti care se termina mult prea repede, sau care au un final mult prea neasteptat. Exista drumuri care te pot duce atat de departe incat te fac sa uiti de unde ai plecat, exista drumuri care te duc dar care te aduc si inapoi, drumuri care te duc doar inapoi sau drumuri care nu te duc nicaieri. Exista lucruri sau probleme care nu pot fi controlate, probleme care necesita timp,rabdare sau pur si simplu probleme care se rezolva de la sine. Exista lucruri pe care ti le doresti, dar pe care nu le poti obtine doar stand si asteptand sa iti pice din cer; in cazul asta, trebuie sa le iei de unul singur. Exista al naibii de multi oameni care incearca sa te calce in picioare, nu vor reusi asta niciodata decat daca tu le permiti. Exista amintiri pe care le vei purta mereu in suflet, exista vorbe capabile sa te propulseze, exista fapte care te pot incuraja sau descuraja. Exista ploi atat de linistite incat parca te cheama sa dansezi in mijlocul lor. Exista lupte grele ,ce nu pot fi castigate, dar pe care totusi le porti de dragul de a incerca sau pentru ca inca crezi in minuni, dar exista si lupte ca si castigate dar pe care refuzi sa le porti.  Exista decizii luate pripit, asupra caror nu cugetam si a caror consecinte nu le aflam decat dupa ceva timp. Unele aduc cu sine greseli ,  greseli care nu pot fi reparate , greseli a caror povara o purtam toata viata. Exista zile cu un soare atat de puternic incat ne patrunde pana in suflet.Exista frica, multe feluri de frica : frica de esec, frica de a-ti asuma vreun risc, frica de a pierde, frica de a recunoase, frica de a accepta ceva neconvenabil ... frica te solicita , te pune in alerta, te face sa devii previzibil .Exista zile zbuciumate, agitate carora nu le poti face fata, dar si nopti albe si atat de linistite incat nici nu ai vrea sa respiri de teama ca linistea poate fi sparta. Exista vorbe grele aruncate la furie care iti apasa sufletul, de asemenea priviri taioase, subintelese, pe care totusi ti`ai dori sa nu le intelegi. Exista in anumite suflete o indiferenta de gheata care aparent nu poate fi sparta nici cu cel mai mare picamer, acel gen de indiferenta pe care vrei sa o eviti cu orice pret dar de care te izbesti inevitabil la un moment dat, si atunci te cutremura din cap pana in picioare pentru ca nu concepi de unde si pana cand s`au format sentimentele astea. Exista regrete, mult prea multe regrete care ne fac sa vrem sa ne intoarcem in timp si sa schimbam ceva...Exista prieteni pe care nu dorim sa`i parasim niciodata si exista prietenii care dorim sa nu se termine niciodata. Exista in fiecare moment cineva care sufera mult mai mult decat o faci tu, plange mult mai mult decat plangi tu, e mult mai singur decat te simti tu, si lucrul asta ar trebui sa te faca sa te ridici atunci cand simti ca pici.. Exista undeva la sud de tara o mare care imi gazduieste gandurile de fiecare data cand simt nevoia sa evadez, o mare cu efect linistitor asupra sufletului meu, o mare care ma face sa ma intorc si sa ma reintorc la ea fara sa ma pot satura, o mare care, o data pe an, imi reconstruieste sufletul si practic tot ceea ce sunt. Si asta pentru ca de fiecare data merg epuizata si imprastiata si.. ma intorc cu bateriile incarcate si cu un zambet de invingatoare pe fata, dar si cu o oboseala pe care sunt prea fericita ca sa ii acord vreo importanta. Exista dimineti in care cafeaua are un gust fenomenal; exista lucruri marunte care ma fac atat de fericita. Exista atatea, milioane de lucruri, fie ele monumentale sau nu, care imi compun viata. Exista si vor exista intotdeauna lucruri care ma fac sa ma simt norocoasa si pentru care sa fiu recunoscatoare , si exista intotdeauna si o parte plina a paharului si sincer, mi`as dori sa vad mereu si numai partea aia !

( Din categoria "Invataturile contorsionatei ..eu" )

duminică, 8 mai 2011

Forget love. I would rather fall in chocolate .

Am crezut intotdeauna ca e bine sa speri si sa iti alimentezi sperantele.Am crezut ca, la fel cum mie imi pasa de anumite lucruri, la fel le pasa si altora. Am crezut ca, asa cum se intampla in basme, daca lupti pentru ceea ce iti doresti intr`un final il vei obtine.Ei bine, in basmul nostru .. s`a schimbat pagina. De fapt s`a rupt. Pe urmatoarea pagina, fata se satura sa`si mai priveasca viata ca pe o drama, se plictiseste de asteptat si se decide sa se lase ghidata de lucrurile care conteaza cu adevarat.
      Dragostea nu mai conteaza pentru ea acum. Chiar as putea spune ca ocupa un loc insignifiant. Pentru ca dragostea ei fata de el a secat`o de lacrimi si de puteri si de pofta de viata, lucru pe care nu ar fi trebuit sa`l tolereze nicicand. Cine se credea el, sa`i tot invadeze viata si apoi sa plece,asa cum avea chef ? Nu nu, nici un print n`ar face asta, categoric el nu a fost unul. Sau a fost si apoi a incetat sa mai fie. Un print ar fi stiut ca daca spune "te iubesc" unei persoane, trebuie sa si demonstreze lucrul acesta, si daca ar fi fost pe cale sa piarda persoana iubita, s`ar fi urcat pe calul lui alb si ar fi cautat`o prin toata lumea si ar fi implorat`o sa ramana cu el; i`ar fi spus ca prezenta ei in viata lui e vitala.Un print ar fi stiut sa profite cel putin de una dintre sutele de sanse care i s`au dat, un print nu ar fi produs amagiri si dezamagiri pe banda rulanta. Un print nu s`ar fi jucat cu sentimentele nimanui, si ar fi fost vrednic de iubit si de admirat, nicidecum de dispretuit.  Dar nu, el nu e un print si asta nu e un basm. E doar o fosta frumoasa poveste de iubire care se chinuie si se incapataneaza sa dainuie . De ce ? Nici pe asta nu o stiu. Probabil pentru ca, daca un el pleaca de 100 de ori si de atatea ori se intoarce, si ea e tot acolo, in acelasi loc si cu acelasi suflet, va pleca si a 101-a oara. Si tot se va intoarce, atata timp cat va avea pentru cine. Mare ii va fi uimirea cand se va intoarce si va vedea banca goala.  Ea va fi plecata demult, ea, cea pentru care nu conta nimic cu exceptia lui. Ea, care`l astepta mereu cu sufletul la gura, ea, care`i inghitea fiecare minciuna , ea, care se bucura ca un copil mic si prost de fiecare data cand el se intorcea.Ea, care tot timpul il incuraja si se juca in parul lui,cea care il petrecea plecand cu un zambet amar pe fata, cea care se hotarase sa nu`i mai reproseze nimic si cea care credea ca lucrurile se vor aranja intr`un final. El ... dar ce mai conteaza ce vrea el, ce simte el sau ce face el ? Ea a lasat totul in urma acum. Ea e suficient de puternica incat sa stie ca se poate descurca si fara el.
           Eu sunt suficient de puternica incat sa ma pot descurca si fara tine. Trebuie sa stii ca de data asta nu ai plecat tu, te`am alungat eu. Treaba ta daca te mai intorci sau nu sau daca pleci sau nu. Nici o drama nu`si va mai gasi locul in viata mea, pentru ca acum stau in picioare si pentru ca am stat prea mult la pamant din cauza ta. Si daca te intorci nu ma vei mai gasi pe banca aia din parc, dar te vei ciocni de mine cu siguranta de multe ori, si bonus te vei ciocni si de`o indiferenta stranie. Mi`am format`o demult, trebuia doar s`o regasesc.Nu mai am timp, probabil asta a fost si motivul pentru care m`am ridicat de pe banca aia; nu mai am timp sa raman blocata in trecut oricat de mult ai vrea tu sa ma retii acolo, pentru ca se apropie momentul in care o sa plec de tot. Si`atunci chiar o sa fii nevoit sa spui ca "nu mai esti la liceu, nu mai e dimineata, nu te tin de mana, dar te am in fata .. " Vezi fraiere, nici pe asta n`am uitat`o. :) Oricum, ma aflu intr`o etapa a vietii in care oricum o sa pierd o gramada de lucruri importante si dragi mie,inevitabil, asa ca unul in plus sau in minus in suma aia nu mai conteaza atat de mult. Deci da, pierd, dar stiu ca va veni momentul sa castig. Stiu ca acum poate, sacrific mult prea multe lucruri si stiu ca beau prea multa cafea si dorm mult prea putin, poate de`aia am mintea atat de imprastiata, dar astept cu nerabdare momentul in care voi rasufla usurata, voi privi la tot ce`am pierdut cu regret dar cu un zambet resemnat pe fata, si`apoi voi privi la tot ceea ce am castigat si la ceea ce ma va astepta. Si poate plang si ma doare acum, ca asa`i filmul, ca asa trebuie.. dar pe toti dracii ca voi zambi  atunci !

              *  E inutil sa intorci capul, s`ar putea sa vezi nedumerire. Cand pleci, e bine sa crezi ca ai toate socotelile incheiate . [ C. Noica ]

sâmbătă, 7 mai 2011

La rascruce de sentimente

Aceasta postare are menirea de a imi ordona oarecum gandurile (lucru momentan aproape imposibil) . Nici nu stiu cum sa incep, sau cu ce sa incep. Nici nu stiu macar de ce am iar o zacusca in cap, desi in urma cu o saptamana lucrurile promiteau sa fie bine, adica erau bine fiindca nu se afla el in peisaj. Si odata cu el au reintrat in viata mea ca o furtuna sentimente de furie, neliniste, confuzie, extaz urmat de tristete adanca. Ceea ce ma solicita cel mai mult este faptul ca nu ma mai pot hotari intre a`l crede sau a nu`l mai crede deloc, intre a continua sa lupt sau a renunta, intre a`mi risca sau a`mi salva ceea ce a mai ramas intact din sufletul meu.
          Mi`am dat pana si ultimele puteri in incercarea de a`l intelege; si totusi nu pot concepe cum un om poate intr`o zi sa`ti arate fatis toata iubirea de care e el capabil sa o simta pentru tine si in a doua zi sa se prefaca ca nu te cunoaste. Ma infurie atat de mult faptul ca s`au intamplat atatea, lucruri care pareau totusi sa se intample cu un scop si n`au facut decat sa ma readuca exact in punctul de unde am plecat. Urasc sa fiu aici!! Ce e atat de greu de inteles? Ulterior parea atat de simplu doar sa stau si sa astept, doar sa las timpul sa treaca sa inteleg ce vrea,ce are de gand. Nici macar el nu stie asta, cretinul ! Nu stie decat sa ma faca sa vreau sa il trimit dracului. Nu pot sa cred cum se amplifica un lucru tocmai in momentul in care ti`ai propus sa`l faci. Orice ar fi el, pare atat de simplu cand il gandesti, si e atat de greu cand trebuie sa`l faci. Nu as vrea decat sa imi arunc naibii telefonul, sa ma dezbrac de toate gandurile astea care ma apasa ca de niste haine ponosite, murdare si uzate si sa plec undeva, intr`un loc cu soare si mare si as putea eu acolo sa`mi fac sufletul sa zambeasca. Cu ce scop s`a intors el? De ce acum, cand eram tocmai bine ? De ce nu mai vreau sa plec cand imi amintesc de acele "nu pot sa te las" sau  "draga mica" strecurate printre imbratisari calde si saruturi patimase? Cum ramane cu toate planurile pe care doar ieri le`am facut? Cum de ma simt iar implicata pana in gat, cand doar cu cateva zile in urma eram detasata ? Am impresia ca toate astea se intampla doar in imaginatia mea si ca de fapt lucrurile sunt mai simple decat par. Am impresia ca ma agit atat pentru nimic, si totusi nu pot sa`mi controlez sufletul, nu`l pot linisti. E revoltat si e de inteles .
          Acum se presupune ca ar trebui sa fiu linistita si sa simt ca lucrurile se indreapta intr`o directie buna. Si totusi, am strania senzatie de frica, frica de nu-stiu-ce, e ca si cum as avea sufletul in pioneze, in alerta. El reuseste sa mi`l linisteasca la fel cum o ploaie de vara linisteste natura sufocata, dar in acelasi timp, el e cauza nelinistii, singura directie a grijilor mele. Incerc sa fac abstractie uneori de tot ce se petrece intre noi, as vrea sa`l pot vedea cu un ochi critic. Sunt momente in care simt ca daca trag adanc aer in piept il pot parasi, si asta cu o privire triumfatoare pe fata, dar in clipele imediat urmatoare simt ca am nevoie de el chiar si ca sa respir. As vrea, chiar as vrea sa`l pot parasi. Stiu ca nu are cum sa mai fie bine. As vrea sa nu astept clipa in care o sa ma lase balta pentru alta, stiu ca oricum asta se va intampla inevitabil, la un moment dat. Ma simt exact ca o nebuna si ma urasc, cand nu`l am in preajma sunt constienta de ce soi de epava sunt pe cale sa devin,dar atunci cand il am langa mine nimic altceva nu mai conteaza , nici macar faptul ca simt ca trebuie sa`mi maresc doza de el. Doamne,cum am ajuns aici? Pe ce cale s`o apuc? Ce si cum sa risc?
            Daca as alege sa raman, aici, langa el, pentru el, cum si in ce fel ne`ar influenta situatia? Ar aprecia oare faptul ca sunt tot eu? Ar zambi calduros intr`un final spunandu`mi "micutza mea,n`o sa te las niciodata" ? Dar daca as lasa totul aici? Daca as ingheta momentele, ultimele, cele in care nu conta decat el, ar mai fi vreo sansa sa ma pun pe picioare? Dar daca n`ar mai fi atatea intrebari? Dar daca ar fi totul simplu?

miercuri, 27 aprilie 2011

Incotro ? [Unbreak my heart ]

Doar daca stau si ma gandesc la ultimele doua zile, ma coplesesc. Le pot eticheta ca fiind cele mai frumoase zile din ultimul timp, fiindca mi`ai dat prilejul sa urlu de fericire . Te`am intrebat  "Mai simti ceva pentru mine?" Si`ai tacut un moment. Apoi am simtit cum imi apuci mana in palma ta, si o pui in dreptul inimii tale. Iti batea puternic, ritmat, alert. A fost ca si cum o tineam in maini. Te`ai uitat la mine cu o privire cutremurator de sincera, spunandu`mi : " Trage singura concluziile ." A fost intens, intens, intens ! Si ca de obicei m`ai lasat cu dorinta de mai mult.M`am bucurat mult sa vad ca esti tot acelasi om, ca nu te`ai schimbat fata de mine mai presus de toate magariile pe care le`ai facut si pe care le`am facut eu si pe care ni le`am facut unul altuia. Esti tot acelasi, ala care stie sa ma stranga in brate si sa`mi spuna ca sunt " cea mai smiorcaita si mai plangacioasa si mai bleaga micuta din lume", dar micuta ta. Esti tot acelasi, "prapaditul meu" indiferent de zile,nopti,saptamani,luni...M`am bucurat pentru faptul ca ai fost acolo,cu mine.
  A doua zi am stat iar sa ma intreb daca a fost un vis, si puteam sa jur ca se va intampla ca de obicei, in sensul ca n`au sa se repete nici una din acele momente care mi`au taiat respiratia. Si s`au repetat. Si amandoi eram perfect lucizi, si am simtit in acele momente ca ma iubesti... Astazi constat cu un gust amar ca lucrurile au reintrat pe fagasul normal. Azi stiu ce se intampla cu tine, stiu ca ti`e frica,stiu ca eziti. Stiu ca mai am o sansa.Nu pot lasa lucrurile asa, nu pot. Ti`am pus in palma toate sperantele mele, toate durerile din ultimul timp, toate noptile in care aveam nevoie de tine, totul. Ai sa strangi pumnul? Presupun ca asta ma va distruge complet, eram in perfecta stare de functionare si tu ai reusit in doar 2 zile sa ma intorci cu 360 de grade inapoi. Cum reusesti ? Imi e atat de frica ca o sa ma privesc iar scapandu`te printre degete si NU mai vreau asta ! Imi e atat de frica ca o sa lupt iar ca proasta fara sa reusesc sa`ti inabusesc frica, e oare cu putinta sa fac asta,cand de fapt si mie mi`e frica ? Te`am avertizat ca vreau mai mult, ca nu ma mai pot multumi cu firimituri. Scuza`ma, dragule, dar sunt pe cale sa profit de sentimentele tale pana o sa obtin ceva, pana le epuizez, pana le fac sa se consume toate, pentru mine.. Stiu ca iti pot zambi in asa fel incat sa iti ating sufletul. Stiu sa`mi folosesc privirea aia care mai demult te topea, si  nu ma tem sa apelez la acel "ahaa" care te facea sa iti pierzi capul.. Stiu cum functionezi, si mai stiu si cum functionam impreuna.    Si totusi, incotro ne indreptam?


...To be continued

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sarbatori fericite !

Pentru ca intotdeauna cu prilejul sarbatorilor pascale, divinitatea a reusit sa strecoare cate putina liniste in sufletul fiecaruia.. nu`i asa ? Doresc tuturor, in momentul de fata chiar si persoanelor care imi sunt antipatice si pe care nu le am deloc la suflet, sa aiba parte de sarbatori cat mai linistite si mai senine ! Fie ca in astfel de momente sa ne simtim cu totii macar cu putin mai buni.Hristos a inviat !

vineri, 22 aprilie 2011

Truly. Madly. Deeply.


Pentru ca uneori indiferent de cat de repede trece timpul sau de cat de multe se intampla in jurul meu,constat ca TU inca esti acolo.E absurd,e inexplicabil, e chinuitor !

Inghit in sec si incerc in zadar sa imi inabusesc fiecare lacrima. Imi strabati fiecare neuron si fiecare tesut. Se intampla aici, acum, ca mi`e dor de tine. Azi, din nou, intens ! Ma cuprinde un dor enervant cu amandoua mainile si se incapataneaza sa nu`mi dea drumul. Sunt nervoasa si irascibila si probabil, daca te`as avea in fata acum, nu as face altceva decat sa ma cuibaresc in bratele tale. Acolo unde tot timpul m`am simtit "acasa". As fi incapabila sa iti adresez vreun cuvant sau vreun repros. As vrea, doar pentru un moment, sa mai contam doar noi doi. ENCORE UNE FOIS ! In momentele astea nici nu stiu ce ma doare mai tare, faptul ca sunt singura in situatia asta sau faptul ca simt ca urmeaza sa ma inlocuiesti ?! E dreptul tau, dragul meu, sa faci asta. Dar e insuportabil pentru mine ..  Nu as inghiti situatia asta si nu as putea accepta ideea ca apartii altcuiva atat timp cat eu simt ca iti apartin tie. Si acum imi trec prin minte momentele in care eu ti`am facut acelasi lucru tie si crede`ma, doare inzecit :) ..Probabil undeva intr`un colt de suflet imi doresc ca cineva sa te faca fericit, exact asa cum m`ai facut tu pe mine la un moment dat, pentru ca meriti, si nu pot decat sa sper ca persoana aia va fi una mai buna pentru tine decat am fost eu, dar sa nu insemne mai mult decat am insemnat eu, sa nu  stearga permanent urmele care le`am imprimat eu in sufletul tau .. Mi`e dor de tine, de noi, mi`e dor sa ma suni la 5 dimineata ca sa invat, si mi`e dor sa imi reprosezi ca interpretez lucrurile doar cum vreau eu. Spune`mi,cine altcineva mai face asta ? Mi`e dor sa te am doar pentru mine ..
                    As putea sa`mi fumez toti nervii, sa`mi beau toate amintirile si sa`mi inec toate dorurile in zeci de pahare de vodka. As face`o, daca as stii ca functioneaza. As vrea doar sa pot inchide ochii si sa ma trezesc din starea asta ca dintr`un vis urat !

* Dragostea e ca o intersectie cu sens giratoriu. Te invarti in jurul aceleiasi inimi pana ramai fara lacrimi .

marți, 19 aprilie 2011

Optimism .

* vocea mea interioara spune cam asa :

Cu ceva timp in urma, traiai cu impresia ca intreg universul e o conspiratie impotriva ta. Atunci cand un lucru iti mergea bine, nu erai capabila sa te bucuri de el, deoarece fericirea ta era umbrita de grija ca acel lucru poate disparea in orice moment. Cand ceva mergea rau, erai teribil de convinsa ca lucrurile n`o sa se schimbe prea curand, ca esti proiectata sa fii o fiinta ghinionista si pesimista si incapabila sa aiba parte de lucrurile alea la care toate fetele viseaza la un moment dat. Nu`ti placea nici macar ceea ce vedeai in oglinda.Iti repetai mereu ca esti draguta dar in secunda urmatoare izbucneai in ras.Daca cineva iti facea un compliment automat o luai in nume de rau si aveai impresia ca isi bate joc de tine. Cu toate astea, cautai oarecum cu ochii inchisi sa iesi din situatia asta si te preocupau chestiile gen " doreste`ti si se va implini" , te straduiai sa afli cum si cat trebuie sa iti doresti ca dorinta ta sa devina realitate, si pe vremea aia chiar credeai ca e posibil daca te gandesti necontenit la lucrul dorit, daca nu trece o secunda fara sa ti`l imaginezi in viata ta, in mainile tale. Cata energie risipita in zadar ! Chiar ai ajuns sa obosesti la un moment dat. E de la sine de inteles ca nu s`a intamplat nimic bun.
                    Si toata agitatia asta, ca sa ti se aprinda beculetul intr`un final.Cateodata e nevoie sa te tot invarti si sa o iei pe o gramada de drumuri gresite inainte sa ajungi la destinatie. Ei bine, la tine a fost realmente un labirint .Azi, stii ca daca iti doresti un lucru cu adevarat nu trebuie sa tot alergi ca la maraton dupa el, nici sa astepti sa`ti pice din cer, logic fiind ca atunci cand iti doresti ceva trebuie sa il vizualizezi si sa depui putin efort pentru a`l obtine si toate chestiile alea care te invata cartile si documentarele pe tema asta, dar e necesar si sa lasi lucrurile sa curga de la sine.Daca n`ai primit lucrul respectiv, ei bine.. poate nu l`ai meritat. Sau poate ai si uitat ca ti l`ai dorit.In caz contrar, vei fi fericita.Acum ti se intampla des sa ti se reproseze ca esti prea "modesta" ..si cauti sa nu exagerezi cu asta, insa poti garanta ca nu exista sentiment mai placut decat sa te simti bine in pielea ta, sa iti impaci mintea cu sufletul si sa iti lasi gura sa zambeasca asa cum vrea ea.
                   E firesc ca atunci cand treci printr`o despartire sa fii predispusa la depresii si degradarea increderii de sine, lipsa persoanei iubite poate genera o durere greu de suportat. Durerea asta ne intuneca deseori mintea ,ne face atat de confuzi incat nu mai suntem capabili sa distingem ce e prioritar pentru noi si ce e destructiv. Dar atata timp cat tu, femeie cu picioarele pe pamant,te opresti in loc si incerci sa cauti in toate lucrurile partea buna, atata timp cat inlocuiesti piesele triste din playlist cu piese vesele,senine, atata timp cat iti indrepti atentia spre cum poti fii si mai buna decat esti si atata timp cat poti sa iti controlezi pornirile urate ca si cum ar fi inexistente, esti pe drumul cel bun. Inseamna ca soarele e pe cale sa rasara, inseamna ca ai realizat ca nu trebuie sa iti fie frica sa fii single, asta poate insemna totodata faptul ca te pregatesti pentru o alta relatie,mult mai buna decat cea anterioara. Atata timp cat esti sigura cine esti si ce vrei nimic nu poate merge rau.Si daca merge, te vei ocupa si de asta. Viata asta e ca o oglinda, stii? Daca o iubesti, cu siguranta si ea te va iubi pe tine. Daca ii zambesti, iti va zambi inapoi. Daca crezi in ea si in puterea ei, si ea va face la fel. Cred ca daca am putea privi macar pentru o clipa viata asta din afara scenei, de undeva din sala, ar parea o comedie si nu o drama. Totul sta in  felul in care iti impui sa gandesti. :)
  
( Din categoria "Invataturile contorsionatei ..eu")



                   

duminică, 17 aprilie 2011

Confessions of a shopaholic .

Noi, femeile, adoram cumparaturile. S`au transformat intr`un ritual, nu`i asa? E dincolo de necesitatile umane, de multe ori le folosim ca scuza sau ca terapie sau ca mai stiu eu ce. Ideea e ca.. iubim lucrurile materiale si alergam ca nebunele prin mall`uri si boutiqe-uri in cautare de o tinuta perfecta care sa oglindeasca faptul ca suntem puternice, invincibile, de neuitat. Dar omitem un lucru destul de important, cum ar fi faptul ca uneori e nevoie de mai mult decat o rochita sexy si un ruj rosu pentru a forta destinul..Si de obicei si de mai multe carti de credit. Nu ti se intampla des sa suferi si sa simti ca singurul lucru care te`ar scoate la liman e o terapie prin shopping, care sa iti reinnoiasca garderoba si totodata personalitatea ? Vrei sa iti schimbi infatisarea si stilul- asta e drumul pe care trebuie sa il parcurgi ca sa iti demostrezi tie si lumii ca esti puternica si frumoasa si ca meriti tot ce ai si ce nu ai inca.  Iti cheltui pana si ultimul banut si esti extaziata pana la ultima suvita.. pana ajungi acasa si te apuci de plans printre muntii de haine si pantofi si accesorii,pentru ca esti singura, nu`i asa ? Hai sa`ti spun eu cum e, ca mi`am dat seama de curand de asta. In zadar te zbati sa te transformi la exterior daca nu esti capabila sa faci o schimbare majora acolo..da,acolo, in suflet. Ca sa te poti bucura de toate lucrurile astea care chiar stiu sa faca o femeie sa se simta bine trebuie sa te stii bucura in primul rand de tine. Nu uita asta, prostuto, bine? Nu hainele te fac pe tine frumoasa,ci tu pe ele.

                               

duminică, 10 aprilie 2011

Despre cum "moving on" poate fi uneori un drum mult prea lung.

Cum spunea Elizabeth Kubler-Ross .. "we all move through five distinct stages of grief. We go into denial because the loss is so unthinkable we can't imagine it's true. We become angry with everyone, angry with survivors, angry with ourselves. Then we bargain. We beg. We plead. We offer everything we have, we offer our souls in exchange for just one more day. When the bargaining has failed and the anger is too hard to maintain, we fall into depression, despair, until finally we have to accept that we've done everything we can. We let go. We let go and move into acceptance. "
          Oamenii sunt fiinte programate sa uite.Uita lucruri,clipe,vorbe,soapte,atingeri,uita de alti oameni,atunci cand vor sa o faca. Resemnarea asta, ultima etapa a tristetii -zic eu- e de fapt cea care ne ia cel mai mult timp.Ne dorim sa uitam momentan, vrem sa ocolim orice gand si orice subiect care implica persoana pierduta,evitam contactul cu ea si ne cautam permanent orice alte activitati care sa ne preocupe mintea si..sufletul. Si este foarte adevarat ca "ochii care nu se vad se uita",dar nu se uita complet. Poti trai un ragaz de vreme cu impresia ca ai uitat, dar in momentul in care o sa te ciocnesti de persoana respectiva ti se vor activa inevitabil in suflet toate ranile, in minte toate amintirile, in corp toate vibratiile.Indiferent de cat timp a trecut sau de cat de multe se intampla in jurul tau,in acel moment vei simti ca ai mers 10000 de pasi inapoi si acum stai pe loc, ca toata lumea vine,pleaca, are un rost,numai tu stai. Tu,acolo, pentru persoana respectiva. Inima ta bate la unison cu agitatia lumii din jurul tau,dar tu simti ca incetinesti. Te simti incapabil sa scoti vreun sunet sau sa legi doua cuvinte. E ca o durere cu care ajungi sa te obisnuiesti intr`un final. Nu vrei sa te intorci, nu vrei sa treci mai departe, ai vrea doar sa poti sta acolo, asa, confuza. Te poti simti rascolita sau te poti invinui ca nu esti suficient de puternica.Nu esti tu de vina, sentimentele nu pot fi controlate,doar pornirile pot . Nu te poti invinui pentru ceea ce simti, probabil nu a trecut destul timp,de fapt stii cum e ? Fiecare suflet isi aloca timpul necesar lui pentru a "evacua" pe cineva in afara lui si a`l transfera in camera numita "amintire". Poate trece mult timp,poate, pana cand sufletul tau nu va mai tresari in prezenta lui, pana cand ii va recunoaste noul statut in viata ta.Ideea e ca atunci cand o luam pe un anumit drum dam peste o sumedenie de obstacole, piedici, tendinta de a recidiva. Trebuie sa iti continui drumul, chiar daca ti`ai dori sa stai si sa astepti sa vezi ce se intampla. Intr`un final indepartat, va fi bine.
           
*Nu credeam ca imi va lua atata timp sa ma vindec de tine . :)

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Goodbye . (Why does it take a minute to say hello and forever to say goodbye?)

E sambata seara . O seara cum nu se poate mai linistita, nici prea cald,nici prea frig.Imi reflecta starea . Stau in gara,eu cu sufletul meu. Asteptam un tren al carui destinatie va fi oricare alta decat tu. Tin in mana patru poze cu noi, cele mai  pline de viata,cele care ne’au oglindit cel mai bine relatia. Am trait cateva zile cu impresia ca oricum , intr’un anume fel tot vom ajunge de unde am plecat si impresia asta ma linistea,dar totusi nu prea,constienta fiind ca orice lucru frumos trebuie sa se termine odata si odata. Si cu cat se termina mai frumos cu atat va lasa o amprenta mai deosebita in sufletul tau.A noastra s’a terminat simbolic acum putin timp,cand m’ai strans atat de tare in brate incat am simtit ca ma sufoc.Dar voiam sa ma sufoc si puteam sa ma sufoc cu tine mult timp. Si pentru simplul fapt ca s’a terminat asa si nu altfel m’am resemnat si am acceptat ideea.  Te parasesc… sufleteste,caci fizic am facut’o demult deja. Mi’am vindecat sufletul si suntem gata sa zambim altui suflet. Stiu ca si tu te pregatesti sa o faci. Stiu ca undeva acolo si tu astepti trenul tau. Trebuie sa plec. Bagajul meu emotional e mult prea incarcat ca sa mai pot ramane vreo clipa aici pentru tine. Stiu ca am promis ca voi mai fi aici inca mult timp si stiu si ca mi’ai promis si ca nu ma vei lasa sa te uit. Ei bine, sa nu o faci niciodata! Altfel, o sa uit ca tu ai fost, dupa nenumarate sondaje de opinie, cel mai meserias gagic al meu. O sa uit ca trebuie sa iti multumesc pentru ca ai fost singurul care ai reusit sa imi topesti inima fara vointa mea; in felul tau , mai lent dar mai sigur. O sa uit ca trebuie sa iti multumesc ca ai incercat sa faci din mine un om mai bun, ai incercat sa ma vindeci de urate obiceiuri dar in acelasi timp m’ai obisnuit cu prezenta ta in viata mea, sa iti multumesc pentru ca, fie ca ai vrut sau nu mi’ai aratat ca pot fi puternica,foarte puternica. Iti multumesc pentru contributia pe care ai avut’o in reconstructia increderii de sine, o incredere pierduta acum multe relatii in urma…Iti multumesc pentru ca ai reusit sa te ridici la nivelul pretentiilor mult prea ridicate ale prietenelor mele . Iti multumesc ca mi’ai oferit o relatie bazata pe incredere,nu prea am avut parte de asa ceva…Iti multumesc ca mi’ai aratat ca iubirea se masoara in momente , dar ca uneori exista sentimente mai puternice decat ea; ca nu e invincibila, nu azi. Iti multumesc pentru fiecare zambet si pentru fiecare imbratisare puternica. Iti multumesc chiar si pentru scenele alea isterice de gelozie, mi’au aratat ce si cat am insemnat pentru tine. Iti multumesc ca esti special,al naibii de special. Nu ma lasa sa uit vreodata de toate astea. Cu siguranta o particica din sufletul meu va fi mereu a ta .

miercuri, 30 martie 2011

Vor ramane amintiri blocate in ochii nostri goi ,ca se invarte ceasul si nimeni nu'l va da inapoi !


-          in amintirea anilor de liceu –

Pentru ca sunt anii care te definesc ca om. Pentru ca la inceput nici nu ai idee cine esti si ce vrei de la viata, vrei doar sa te distrezi si sa experimentezi cat mai multe lucruri pe motiv ca ai fost avertizat de toaaaata lumea ca sunt cei mai frumosi ani si ca n`o sa mai ai ocazia sa traiesti asa ceva.Pentru ca insumeaza emotii puternice,hohote de ras,lacrimi de crocodil,betii,sentimente puternice,incredere si dezamagire,panica,dorinte, prietenie si recunostinta,dimineti insorite si zile ploioase,nopti albe,entuziasm,fluturi in stomac,nervi ,sprijin si marturisiri,realizari si esecuri dar mai ales amintiri de pretuit.  Pentru ca.. e ca si cum intr`o zi ai inchide ochii pentru putin si in momentul in care ii deschizi esti deja unul dintre acei oameni care stiu cine sunt, stiu ce vor si stiu ce au de facut. Nu iti dai seama cand s`a intamplat asta si ti`ai dori macar pentru putin sa poti da timpul inapoi sau sa`l opresti in loc ..ti`ai dori sa iei toate clipele,bune si rele si sa le incui intr`un colt de suflet de unde sa nu poata evada niciodata si sa poti avea acces la ele  atunci cand ai nevoie sa`ti amintesti . Pentru ca sunt anii in care inveti pentru prima data sa iubesti si sunt anii in care daca se intampla sa cazi,inveti sa te ridici de unul singur. Pentru ca sunt anii in care inveti cand sa spui “da” si cand sa spui “nu” ,inveti din propriile greseli si experiente, inveti ca uneori pot toate sa iti mearga prost si nimic sa nu iese asa cum ti`ai propus, dar ca intotdeauna atunci cand ti se inchide o usa in nas..ti se deschide o fereastra ..sau orice sfarsit aduce cu sine un nou inceput. Inveti sa profiti de oportunitati,inveti sa pretuiesti sentimente si oameni. Inveti sa cedezi si inveti sa te ambitionezi. Inveti sa profiti din plin de momentele frumoase si sa depasesti impasuri si piedici. Inveti sa crezi in tine. Inveti ca toate se intampla cu un scop, si mai ales inveti sa traiesti. Iubim anii astia, pentru ca ne construim o lume intreaga`n jurul lor si pentru ca vrem sau nu, ii traim intens. Pentru ca sunt plini de lucruri noi, si noua ne plac lucrurile noi,ne plac provocarile. Iubim anii astia si am vrea sa`i pastram pentru totdeauna. Iubim anii astia pentru ca o parte din noi si`ar dori sa`I retraisca iar si iar .. la nesfarsit. Iubim liceul pentru ca ne confera siguranta, pentru ca devenim independenti si majori dar in acelasi timp stim ca acasa avem niste parinti pregatiti sa ne sustina si sa ne protejeze la orice ora din zi sau din noapte. Iubim liceul pentru ca stim ca in momentul in care vom pasi inafara lui definitiv vom fi oameni si vom fi singuri . Diriga mea obisnuia sa spuna ca “afara e o salbaticie de neinchipuit,e ca in jungla, toti asteapta sa te pradeze in orice moment..si tu trebuie sa fii pregatit.” Poate nu e chiar asa,poate exagereaza, ea e o femeie extraordinara si sentimentala, inchipuiti`va ca a plans la fiecare cadou pe care i l`am facut [asta pentru ca am reusit s`o surprindem de fiecare data,cu toata modestia afirm ca ingeniozitatea era al doilea nume al clasei noastre..dupa chiul ] dar probabil din tot ce a spus cel putin 50% e adevarat. Ne`am dori sa ne legam cu o franghie puternica de banca noastra plina de versuri sau citate scrise si rescrise ..banca care a gazduit atatea si`atatea ganduri,momente si tentative de copiat ..banca de care am dori sa nu ne dezlegam niciodata . dar stii tu cum e, timpul nu iarta nimic. Timpul nu intreaba si timpul nu asteapta..timpul vine si pleaca,timpul aduce cu sine uitarea. Daca am putea sa`i cerem timpului timp, ne`am intoarce cel putin de 10 ori in postura de boboci ciufuliti ai liceului fara nici o ezitare. Si cum nu putem face asta, tragem adanc aer in piept si ne impacam cu ideea ca am pierdut ceva drag, ceva care toata lumea`l pierde la un moment dat pentru ca nu are de ales. Apoi cand vom privi in urma, vom surade la amintirea acestor ani. Si daca toate povestile incep cu “a fost odata”, intr`o clipa de ragaz iti vei aminti ca au fost odata niste copii ce invatau si nu prea .. jocul amar al vietii .


Iau vise, lacrimi si optimism. Asez copilaria pe brate si merg spre viitor, iar peste ani cand ma voi intoarce, nu voi regasi nimic din tot ce parasesc acum. Atunci voi rataci soptind: mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor.