marți, 21 august 2012

Înapoi. În siguranță ?

Știu că în viața asta, am avut toate momente în care am iubit și-am suferit. Am avut parte de acel ”EL” care nu ne-a meritat, pentru care eram prea bune, pentru care ne-am fi dat însă sufletul. Acel EL căruia i-am înghițit minciunile și i-am iertat greșeală după greșeală. Acel EL pentru promisiunile căruia ne-am sacrificat de fiecare dată și pentru care am renunțat la atâtea. Acel EL al cărui singur merit a fost că ne-a deschis ochii, ne-a călcat în picioare naivitatea și ne-a făcut mai puternice.Acel EL care a reprezentat totul până ne-am dat seama că totul era de fapt nimic, și că ne-am săturat și că putem mai bine de atât.
Știu că în viața asta am avut momente în care nu am știut să apreciem ce am avut până în momentul în care l-am pierdut. Un alt EL care ne-a iubit și pentru că am jucat în defensivă în majoritatea relației nu am știut să facem și noi la fel. Asta până l-am pierdut. Și atunci l-am vrut înapoi și ne-am mânjit existența cu întâlniri pe furiș și telefoane târzii în noapte.. cu promisiuni deșarte. Ne-am amăgit că poate, o dată, o să mai fie bine. Ne-am agățat cu înverșunare de trecut și nu am mai vrut să-i dăm drumul pentru că eram convinse că acolo era ceva de care n-o să mai avem parte în viitor...
Deși firul poveștii s-a întins până pe tărâmul ”sunt-sigură-că-nu-o-să-mai-fie-ce-a-fost-dar-mă-mulțumesc-cu-ce-i-acum” ..deși am lăsat de prea multe ori ca lucrurile să alunece mult prea departe, mi-am dat seama de un lucru.
Teama de a te confrunta cu un viitor nesigur te poate cuprinde uneori, așa,de nicăieri.  Motivul pentru care tot alergi în brațele persoanei care te-a iubit cu înverșunare în trecut nu e pentru că crezi că încă o mai face, și nici pentru că tu o mai faci. Când vorbești cu ea și-i spui că ți-ar plăcea să vorbiți mai des nu e pentru că trebuie rememorate momente frumoase ci pentru că, hai să recunoaștem, e vorba de ușiță. Ușița aia pe care ne străduim să o lăsăm deschisă just in case. Ușița de siguranță pe care putem scăpa atunci când viitorul nu arată mai bine decât trecutul. E bine să știm că ne putem întoarce la ”căldura” aia pe care o persoană a fost capabilă să o ofere la un moment dat. E ca și cum ai avea o casă veche, dărăpănată, ale cărei chei nu le arunci niciodată pentru că ți-e teamă că într-o zi ai să rămâi pe străzi...
Așa am început să interpretez și expresia ”hai să rămânem prieteni”. Hai să mai vorbim, să ne mai vedem, să ne aigurăm că chimia dintre noi nu dispare atât de repede,că cine știe ..
Poate e un lucru bun până la urmă. Să știi că ai la cine să alergi tot timpul. Un back-up plan. Dar cât a trebuit eu să cred că anumite persoane țin la mine doar ca să ajung în final la concluzia asta...?Sau poate nu e un lucru bun să rănești persoane care cred în tine și în faptul că între voi mai există ceva real doar pentru că îți e teamă. Eu vreau să închid toate ușițele. Nu-mi pasă că nu mai am un loc în care să mă întorc. Pentru mine direcția e doar una - obligatoriu înainte .

sâmbătă, 11 august 2012

Back in business.

De câteva zile am aterizat pe plaiurile românești și ca să fiu sinceră, nu mi-a fost dor .Adică dacă aș putea să-mi iau familia și câțiva prieteni cu mine, aș pleca oriunde fără să privesc înapoi.
 În altă ordine de idei, Londra m-a impresionat grozav. Știu că îmi doream de mult timp să merg și mă pregătisem să înfrunt indiferența și atitudinea rece a britanicilor cu entuziasmul meu.. însă m-am izbit de o amabilitate nemaiîntâlnită din partea tuturor ! A fost ceva la care chiar nu m-am așteptat. Ulterior mi s-a spus că ăsta e modul în care sunt tratați turiștii, altfel nu prea se aud cuvinte de laudă la adresa norocoșilor britanici. În fine, asta e cu totul o altă poveste. Pentru o primă experiență însă amabilitatea lor a fost mai mult decât binevenită. Londra în sinea ei a fost amabilă. Ne-a tratat cu soare și vreme bună și.. deși a fost călduț, eu am cam răbdat frig .. :)).A și plouat de altfel, așa cum îmi doream, dar foarte puțin.
 Orașul ăsta, pe oricine ai întreba, are multe de oferit. Dacă-ți place să vizitezi, chiar ai de unde alege. Dacă ți-e lene, cel mai bine e să te tolănești pe iarbă.. în parc. Mi s-a părut minunată importanța care se acordă parcurilor acolo. E ca și cum toată lumea le respectă, se respectă. Oameni de toate vârstele își petrec timpul acolo : unii aleargă, alții citesc, alții mănâncă, se plimbă, sau pur și simplu stau. Dacă pleci dimineața de acasă și vrei ca seara să simți că-ți cad picioarele, ia orașul la pas. Iar dacă te înarmezi cu suficientă răbdare, poți să achiziționezi o grămadă de lucruri faine.. la prețuri accesibile ! Cât despre mâncare.. well, ei nu prea au mâncăruri tradiționale, decât breakfast-ul care, apropo, e destul de gustos și de consistent, de obicei ouă ochiuri cu fasole, bacon și ceva pâine prăjită cu unt (delicioasă!) și bineînțeles, nelipsitul ceai ! .. care spre marea mea surprindere se bea cu lapte.. Mmm, am mâncat multe dulciuri și frozen yoghurt și M&M s cât încape, de asemenea și de la McDonalds, spre rușinea mea.. e o tentație căreia nu-i pot rezista. Asta sau KFC. Sau amândouă.
 În ceea ce privește obiectivele turistice, cea mai mare greșeală pe care am comis-o a fost că am omis să merg la Madame Toussauds .Nu știu nici acum de ce. În rest am fost cam peste tot și mi-a plăcut tot, e un oraș curat și îți lasă senzația de proaspăt, din cauza aerului umed, cred .. N-am prins nici pe departe accentul așa cum speram, mi s-a spus că durează ani până să-l înveți, so... silly me ! Dar am învățat să spun ”Thank you!” la fel ca ei șiiii ”How would you like to pay? Cash or credit card?” cu iz de accent. Nu promit că sună la fel, dar se apropie. E și ăsta un progres. Plus că am fost atentă la pronunție și am conversat cât de mult am putut. A ! și ei nu folosesc subway, ci underground... ce dezamăgire.
Așadar,nu  închei cu concluziile despre minunatul oraș care mi s-a instalat frumușel în suflet, fiindcă am intenția să revin ! Până atunci, ceva poze din arhiva personală...enjoy :)






 Shard- cel mai înalt turn, inaugurat de curând cu prilejul JO



 Nu are nevoie de prezentare ..




 Oxford St.


 Catedrala Westminster Abbey





 Trafaglar Square











 Din London Eye ..



 Buckingam Palace

 Green Park


în drum spre casă.