sâmbătă, 25 mai 2013

My mom. My hero

De multe ori, atunci când ne aflăm în fața unei situații dificile, greu de depășit, sau când pur și simplu ne-am săturat, ne îndreptăm privirea către persoanele pe care le admirăm cel mai mult în viața asta,persoanele care ne inspiră  și căutăm să ne rezolvăm problemele în modul în care ar face-o ele.
Mama mea e, de departe, persoana pe care o admir cel mai mult în viața asta. Nu doar pentru că o iubesc enorm, ci pentru că ea chiar e o eroină.
Ea e persoana aia pe care viața o încearcă în toate felurile și din toate direcțiile, și tot reușește să-și păstreze zâmbetul ăla cald și inofensiv care-ți topește inima, și la o primă vedere ai zice că duce o viață liniștită și echilibrată și că mereu a fost așa. Se spune că persoanele cele mai puternice sunt acelea în interiorul cărora se dau bătălii de care nimeni nu are habar. Ei bine, mama mea e acea persoană. E omul ăla la care toată lumea se duce și se plânge, toată lumea își varsă of-urile și necazurile în fața ei, și ea , doar ea și le cunoaște pe ale ei.O găsești mai mereu între ciocan și nicovală dar nu o vezi să-și piardă cumpătul sau să se descarce în fața cui nu trebuie. În capul ei se sparg toate oalele, of Doamne, de câte ori... și cu același pozitivism și cu aceeași încredere merge înainte.. sau când nu se mai poate, o ia de la capăt. Ea e persoana aia în care găsești liniște și pace. Nu știu cum reușește.
Și pe cuvânt, mi se rupe câte o bucată din suflet de fiecare dată când mă gândesc la câte poate să îndure fără să izbucnească.Înzestrată cu răbdare, le acoperă pe toate cu un zâmbet cald și cu o privire senină, pentru că știe că cineva acolo sus, mai devreme sau mai târziu, le va rezolva pe toate. Fără nici un pic de ipocrizie. Aș vrea atât de mult să pot să o ajut în vreun fel, dacă aș putea aș muta și munții. Dar știu că așa cum a făcut-o și până acum, o să-și găsească gramul ăla de putere să treacă peste toate.
    Și mai presus de toate, când eu nu mai pot, când eu m-am săturat, când eu plâng și mă doare, cu toate că pe ea o doare de zeci de ori mai tare, mă ia de mână și-mi vorbește din suflet. Nici un medicament din lume, nici cel mai puternic sedativ nu m-ar linști așa cum o face ea. Ea e eroina mea.



miercuri, 8 mai 2013


Kiss me hard before you go, summertime sadness
I just wanted you to know, that baby, you're the best ...

duminică, 21 aprilie 2013

It's definitely love out there

Exista anumite întâmplări și anumiți oameni în viața fiecăruia, care schimbă total mersul lucrurilor, au un impact, lărgesc orizonturi.
Aveam impresia că n-am să mai simt niciodată fluturi în stomac sau că nu mai există în lumea asta persoane care să mă suprindă plăcut sau să mă facă să zâmbesc o noapte întreagă. Pentru că eu sunt pesimistă și pentru că deși am întâlnit multe tipologii de oameni începusem să-mi pierd interesul în a inteacționa cu ei. Preferam să mă introvertesc.
Doamne ferește să am și eu parte de un crush normal, așa cum o fac oamenii normali. Eu dacă nu-s ieșită dim comun atunci când vine vorba de chestiile astea, atunci nu-s nimic.
Am participat weekendul ăsta la un congres internațional organizat de universitatea noastră în fiecare an.Pe lângă multă muncă, ore de nesomn și de petreceri, de organizarea timpului și task-urilor și de îndeplinirea lor ș.a.m.d , am găsit și-o parte bună. Am întâlnit oameni noi. Unul dintre oamenii ăia de care ziceam mai sus l-am întâlnit aseară, în ultima seară. Culmea, nu era de naționalitate român ci portughez și nu era deloc pe gustul meu și nu avea nimic deosebit decât un zâmbet. Cu el am vorbit toată noaptea și am fost șocată de câte lucruri avem în comun și de cât de bine mă pot înțelege cu un om de a cărui existență nici nu știam până cu o oră în urmă. Chiar m-a făcut să zâmbesc și să vreau să zâmbesc mai mult.Am schimbat impresii și păreri. Indirect, m-a făcut să înțeleg că fiecare om are ceva special al lui și că acel lucru e vizibil numai pentru oamenii care vor, care sunt dispuși să vadă. Am descoperit că uneori oamenii te pot convinge că viața e frumoasă prin niște simple cuvinte.
Chiar m-am simțit atrasă de omul ăsta chiar dacă nu am făcut altceva decât să vorbim . Știu că atracția era reciprocă și asta mi-a dat așa, un sentiment de bine. Cum nici un lucru frumos nu durează prea mult, a trebuit să plec de la respectiva petrecere. Deși a insistat să rămân. Deși știam amândoi că n-o să ne mai vedem fiindcă congresul era pe sfârșite. ”I won t see you again. You know it s f***ing true.Take care of yourself” astea au fost ultimele cuvinte care nu știu de ce mi-au rămas întipărite în minte. Și într-adevăr, nu ne-am mai văzut. Am plecat acasă întrebându-mă ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi rămas.Dar poate ăsta e farmecul fling-urilor astea de o noapte, misterul cu care rămâi după. Că de multe ori îți dorești să nu fi știut ce s-ar fi întâmplat dacă. Unele povești sunt mai frumoase dacă rămân neterminate.
Ideea e că întâmplarea de aseară mi-a cimentat și mai adânc ideea că într-adevăr există oameni pentru oameni.Că deși ai o listă interminabilă cu ce ți-ai dori să aibă un potențial iubit , toate lucrurile de pe lista aia pot fi date dracului în momentul în care există compatibilitate și cel puțin acel ceva care să te facă să vrei să rămâi. Nimic altceva nu-i important.Sunt convinsă că undeva există unul și pentru mine, doar trebuie să fiu acolo la momentul potrivit.Așa cum am fost aseară.

duminică, 14 aprilie 2013

Spring alert !

Cel mai important must-have pentru primăvară este, indubitabil, fericirea. Cum altfel ai putea să te integrezi în peisajul spectaculos al exploziei de culori și sentimente?

Dimineața, când soarele care se trezește deodată cu tine îți zâmbește galeș, realizezi că asta o sa fie o zi bună. Iei prima înghițitură de cafea și simți - pe bune, chiar simți că nu există un mod mai bun să te trezești, că fiecare ceașcă de cafea e o binecuvântare pentru omenire. Deschizi dulapul și ai o surpriză . Garderoba ta de primăvară s-a instalat în mod miraculos și fiecare haină mai mult sau mai puțin colorată așteaptă să te îmbrățișeze călduros.Adaugi la succesiunea asta de evenimente playlist-ul tău cu melodii preferate și așteaptă-te să vezi efectul.. wow ! Totul se combină armonios într-o astfel de zi, și indiferent dacă alegi să mergi pe jos( bineînțeles că asta vrei să faci pentru că e așa drăguț afară!) sau prietenele tale nu atât de entuziasmate ca tine te corup să iei mașina .. vremea asta tot așa frumoasă rămâne .
E ca și cum fiecare gând negru se ascunde de teama soarelui, de teamă să nu fie decolorat. În astfel de zile soarele reușește să îți elimine fiecare urmă de încruntare de pe frunte, așa cum nici o cremă nu o poate face pe durata iernii. Unde-ai fost, soare? Unde-ai fost, zâmbet?
Ce ne place nouă să facem în astfel de zile? Ei bine.. ne place să uităm c-a existat vreodată o iarnă posomorâtă sau întâmplări nefericite. Ne place să fim optimiști, să ne îmbrăcăm frumos ca să ne asortăm cu peisajul. Ne place să zâmbim mult și să căutăm să nu irosim ziua asta fără să ne alegem cu ceva special din ea. Devenim dinamici, spontani, inventivi.. devenim amuzanți și amabili.Încercăm să ne întrecem pe noi înșine, ne propunem să fim ”MULT MAI” față de cum am fost. Profităm de primăvară. E un lucru care vine de la sine, de undeva dinăuntru, la majoritatea dintre noi, chiar și la aceia care nu vor să recunoască..
 A venit primăvara, în sfârșit ! Hai să ne îmbrăcăm cu toții în fericire și să accesorizăm zâmbete colorate în aceste zile :)

marți, 2 aprilie 2013

Vrei sau nu..curaj?

Ar trebui ca versurile astea să mi le lipească cineva de frunte. Nu, serios. Ca de fiecare dată când privesc în oglindă să-mi amintesc ce cocoș obișnuiam să fiu și ce găină am devenit.
Azi am chef să vorbesc despre curaj. Și despre cum, dacă ar fi undeva un râu nesecat din acesta, m-aș duce și mi-aș umple câteva rezerve serioase, să-mi ajungă.Despre cum a devenit el așa, peste noapte, un element indispensabil vieții.
Poate fi privit din mai multe unghiuri curajul ăsta. Ne trântim în fiecare zi de situații în care trebuie să recurgem la el, fie că ne convine sau nu. Ei bine, unii dintre noi și l-au pierdut pe drum. Daaaa.. mă refer la mine, să fiu a naibii. Nu știu ce-am făcut cu el, dar e ca și cum de fiecare dată când trebuie să fac ceva care necesită curaj, nu-mi mai funcționează centrii nervoși. Informația se blochează undeva, căci nu-s în stare să reacționez. Rămân mută. Amân.. Doamne, cât mai amân.
Nu mai am îndrăzneala să dau șanse oamenilor. Da, am fost dezamăgită, dar pe bune, frate, cât mai poate dura chestia asta? La urma urmei, dacă ești om nu poți fi scutit de treburile astea, că fac parte din viață.
Nu mai am îndrăzneala să mă arunc în relații fără să mă gândesc la consecințe, și-mi amintesc că era amuzant să  fac asta, pentru că indiferent dacă se termina cu bine sau nu,dacă ieșeam cu vânătăi și lacrimi scurse sau cu zâmbetul pe buze( btw, nu-mi amintesc să fi fost vreodată așa) ..măcar mă alegeam cu o lecție învățată, îmi îmbogățeam cunoștințele despre oameni, interacționam, simțeam că trăiesc ! Acum nu mai știu nimic. Pentru că nu mai am curaj să vad cum e. Pentru că mi-e prea frică sau Dumnezeu știe ce mi-e.Găsesc mereu motive și scuze, dar știm cu toții că atunci când vrei să faci ceva, pur și simplu o faci, mai presus de hopuri și impedimente.
Nu mai pot să-mi ascum riscuri. Constat asta zi de zi. Obișnuiam să fiu omul ăla care nu ținea cont de statistici și de care-i probabilitatea ca un plan să iasa bine.. pur și simplu făceam ce aveam de făcut și mă confruntam apoi cu rezultatele. Era mult mai ușor decât să interpretezi toate rezultatele posibile încă dinainte să duci măcar la bun sfârșit ceea ce ai început. Ca să nu mai zic cât consum psihic necesită...Tot ATP-ul din organism se aglomerează acolo,la naiba..
Nu mai am curaj nici măcar să-mi iau o pereche de papuci de pe net, că poate nu mi-s buni, că poate nu-s ca în poză, că poate nu am așa nevoie mare de ei acum, că poate îmi găsesc ceva mai bun....
Mă întreb, ce dracu mai înseamnă și asta??
Oamenii curajoși sunt cei care supraviețuiesc în lumea asta. Poate că, cine știe, în ei se dau cele mai multe lupte, ei suferă cel mai mult, ei primesc provocări multe și grele.. Ei pun capul pe pernă la sfârșitul zilei și pot avea în suflet sentimente de eșec sau de triumf sau de iubire sau disperare sau suferințe..whatever. Dar ei probabil simt că trăiesc mai mult decât oricine altcineva. Pentru că viața asta îți aruncă în fiecare zi câte-o provocare.. iar dacă tu nu-i răspunzi la nici una.. nu-ți va mai răspunde nici ea într-o zi.

duminică, 17 martie 2013

If only.

 :) am încercat de multe ori să nu las faptul că sunt singură să mă atingă în vreun fel. La urma urmei, nu sunt complet singură; am lângă mine prieteni, familie, oameni care mă apreciază pentru cine sunt și ce reprezint. De multe ori însă, întorcându-mi privirea spre relațiile care încă fumegă în trecut, gândindu-mă la câte șanse am dat cu piciorul, admirând persoanele care se iubesc cu adevărat - mă cuprinde senzația de gol, ideea că am și eu nevoie de asta. Nu-mi lipsește cu desăvârșire, dar dacă ar fi, n-ar strica...Cu toate astea, atunci când se ivește o oportunitate, nu mai știu pe ce cale s-o apuc; fug mâncând pământul, găsesc scuze, defecte și invoc motive.Poate până la urmă ce-mi doresc nu e neaparat ceea ce am nevoie. Iubirea nu e o prioritate pentru mine. Poate sunt genul de om care atunci când obține un lucru pe care și-l dorește există posibilitatea ca el să nu mai aibă aceeași valoare.
Sau poate că mi-e teamă să mă implic. Că m-am ars de prea multe ori. Poate că undeva în adâncul meu îmi doresc și eu o iubire dinaia care să mă rupă în bucăți numai la gândul că într-o zi n-ar mai exista, iubirea aia care mută munții și așa mai departe ( tare aș vrea să întâlnesc pe cineva care să mă îndrăgostească în halul ăsta) dar azi, în clipa asta, sunt prea rațională ca să iubesc. Iubirea implică durere, din capul locului. Eu nu vreau să mă doară, că oricum în perioada asta dor prea multe lucruri în jur. Poate că mi-ar surâde sufletul la ideea că undeva în lumea asta există un el care știe și poate să mă facă să iubesc..dar azi nu se poate. Mă scoate din pepeni faptul că sunt obsedată de control, cred că asta e de fapt problema. Trebuie totul să iasă exact așa cum planific-inclusiv iubirea. Trebuie să vină într-un moment în care consider eu că e potrivit, nu așa, pe nepusă masă. Și unde mai e farmecu??? Așa fac cu toate lucrurile din viața mea. E mult prea obositor dar am devenit persoana aia care nu se mai poate lăsa dusă de val că simte că pierde controlul..la dracu cu el !
Revenind.. am și acum o oportunitate..he might be that kind of boy. El- simpatic,cel care te face să râzi, ingenios, subtil de obicei dar direct când trebuie, cel cu care poți povesti ore în șir fără să te plictisești, care îți zâmbește fără motiv, care iese cu tine afară,că vrei tu să te plimbi cu toate că e frig,care încearcă să te înțeleagă fără să-i fi cerut tu asta vreodată.Cel care cu toate că trece timpul e tot acolo, îți vorbește pe același ton calm și te fixează cu aceeași privire deloc cuminte.
 Și ghici ce, o să-i dau cu piciorul. Pentru că eu nu sunt genul ăla de fată.Eu sunt cea care pune interesele de moment pe primul loc.Cea care nu poate să lase lucrurile să alunece în mod natural.Cea care se complică,se joacă cu focul,iar când sunt pusă în fața faptului împlinit nu-mi convine.Nu am răbdare să dau șanse.Îmi plac provocările și dacă nu reprezinți una care să-mi dea de furcă nu am nici un motiv să te țin lângă mine.Sunt prea dificilă când vine vorba de relații. Pentru că dacă azi zic da mâine sigur o să fac ceva prostesc și-o să se ducă totul dracu. Pentru că stric. Pentru că așa mi-e soiul. Dacă aș avea curajul să mă las dusă de val, măcar o dată ! Tare-aș vrea să-mi găsesc nașul într-o zi...

vineri, 15 februarie 2013

Definition of love

Iubirea . Mică sau mare, dramatică sau dulce,împărtășită sau nu, interzisă ,palpitantă sau nemuritoare,iubirea asta.. S-au dat atâtea definiții, s-au pus atâtea întrebări și s-au dat atâtea răspunsuri, dar nu s-a ajuns la nici o concluzie.Până la urmă, iubirea e doar un cuvânt ce înglobează toate trăirile și simțirile unui om raportate la un alt om. Până la urmă, depinde de fiecare dintre noi să-i dăm o definiție.
 Dacă mă întrebi pe mine, există în viața asta două tipuri de mari iubiri. Restul sunt fluturi în stomac, iubiri mediocre ,pasiuni trecătoare, nevoi momentane, spontaneități sau distracții.
 Revenind, sunt , pe de-o parte, acele iubiri care te mențin zâmbind și îți conferă căldură și liniște. Acele iubiri care te țin de mână, sunt mereu acolo pentru tine, iubiri care te ascultă și te îndeamnă să fii bun. Indiferent de ce fel de om ești, nu poți decât să te înmoi în fața unei astfel de iubiri. Îți dă putere, încredere, siguranța că va fi acolo dimineață de dimineață, seară de seară, mai presus de necazuri, acea iubire calmă care caută mereu să te împace, să-ți facă pe plac,acea iubire dulce de care nu te poți sătura.O astfel de iubire îți colorează viața, înseninează o zi ploioasă și în brațele ei nu tremuri de frig nici atunci când e ger afară.Iubirea asta te complimentează, te măgulește, te flatează, te răsfață, îți aduce micul dejun la pat și te sărută de fiecare dată când îi zâmbești. Un om care poartă o astfel de iubire pentru tine nu va renunța să te vrea, te va urca pe un piedestal pentru că va ști mereu ce însemnătate ai în viața lui și nu te va lăsa niciodată să pleci. Te va trata cum va ști el mai bine, înarmat cu toată dragostea pe care ți-o poartă.Cu o astfel de iubire, sufletul tău va fi mereu liniștit și zilele tale mereu senine. Dacă ai o astfel de iubire în viața ta, poți să te simți binecuvântat.Dar unei astfel de iubiri n-o să-i răspunzi niciodată cu aceeași intensitate.
La polul opus stă iubirea aia "rea" . Iubirea care te consumă și care te face să stai mereu sub un semn uriaș de întrebare. Iubirea din a cărei gheare te lupți să scapi, dar nu știi cum și de ce, mereu te întorci la ea. E aceea iubire care e atât de intensă încât îți cutremură până și cel mai subțire capilar. E iubirea care atunci când te atinge simți că explodezi de atâtea sentimente și care atunci când te lasă simți că nu știi încotro să mergi. Iubirea asta te face să ai atât de mare nevoie de ea, și totuși pleacă la un moment dat. Când într-un final reușești să te aduni și să mergi mai departe se întoarce și dă totul peste cap .. și totuși o accepți înapoi. Nu-i nimic dulce la iubirea asta. E tot un amar și-o tragedie. E o durere, dar o durere care te umple pe dinăuntru, de care ai nevoie, atunci când ai iubirea asta lângă tine, chiar și pentru scurt timp, simți că nu mai ai nevoie de nimic altceva în viața asta.. te hrănești din ea, visezi cu ea, te trezești cu ea, și parcă tot nu te saturi. Nu te poți sătura de ea. Iubirea asta te seacă de lacrimi dar îți dă energie și putere. Iubirea asta e misterioasă, pasională, periculoasă, indecisă, dureroasă, extaziantă, orgolioasă, egoistă și cum mai vrei tu să-i spui. Cu iubirea asta, oricât de mult te-ai lupta, tot n-o s-o scoți la capăt niciodată. E un du-te-vino continuu și un haos, dar e atât de frumoasă...Atunci când o ai,te simți cea mai norocoasă și probabil nimic nu se compară cu sentimentul ăsta.
Cu toții cunoaștem iubirile astea, probabil cu toții le-am trăit sau le vom trăi. Întrebarea care rămâne în picioare însă e următoarea : Dacă ar trebui să alegi între cele două, tu pe care ai alege-o ?