If only.

 :) am încercat de multe ori să nu las faptul că sunt singură să mă atingă în vreun fel. La urma urmei, nu sunt complet singură; am lângă mine prieteni, familie, oameni care mă apreciază pentru cine sunt și ce reprezint. De multe ori însă, întorcându-mi privirea spre relațiile care încă fumegă în trecut, gândindu-mă la câte șanse am dat cu piciorul, admirând persoanele care se iubesc cu adevărat - mă cuprinde senzația de gol, ideea că am și eu nevoie de asta. Nu-mi lipsește cu desăvârșire, dar dacă ar fi, n-ar strica...Cu toate astea, atunci când se ivește o oportunitate, nu mai știu pe ce cale s-o apuc; fug mâncând pământul, găsesc scuze, defecte și invoc motive.Poate până la urmă ce-mi doresc nu e neaparat ceea ce am nevoie. Iubirea nu e o prioritate pentru mine. Poate sunt genul de om care atunci când obține un lucru pe care și-l dorește există posibilitatea ca el să nu mai aibă aceeași valoare.
Sau poate că mi-e teamă să mă implic. Că m-am ars de prea multe ori. Poate că undeva în adâncul meu îmi doresc și eu o iubire dinaia care să mă rupă în bucăți numai la gândul că într-o zi n-ar mai exista, iubirea aia care mută munții și așa mai departe ( tare aș vrea să întâlnesc pe cineva care să mă îndrăgostească în halul ăsta) dar azi, în clipa asta, sunt prea rațională ca să iubesc. Iubirea implică durere, din capul locului. Eu nu vreau să mă doară, că oricum în perioada asta dor prea multe lucruri în jur. Poate că mi-ar surâde sufletul la ideea că undeva în lumea asta există un el care știe și poate să mă facă să iubesc..dar azi nu se poate. Mă scoate din pepeni faptul că sunt obsedată de control, cred că asta e de fapt problema. Trebuie totul să iasă exact așa cum planific-inclusiv iubirea. Trebuie să vină într-un moment în care consider eu că e potrivit, nu așa, pe nepusă masă. Și unde mai e farmecu??? Așa fac cu toate lucrurile din viața mea. E mult prea obositor dar am devenit persoana aia care nu se mai poate lăsa dusă de val că simte că pierde controlul..la dracu cu el !
Revenind.. am și acum o oportunitate..he might be that kind of boy. El- simpatic,cel care te face să râzi, ingenios, subtil de obicei dar direct când trebuie, cel cu care poți povesti ore în șir fără să te plictisești, care îți zâmbește fără motiv, care iese cu tine afară,că vrei tu să te plimbi cu toate că e frig,care încearcă să te înțeleagă fără să-i fi cerut tu asta vreodată.Cel care cu toate că trece timpul e tot acolo, îți vorbește pe același ton calm și te fixează cu aceeași privire deloc cuminte.
 Și ghici ce, o să-i dau cu piciorul. Pentru că eu nu sunt genul ăla de fată.Eu sunt cea care pune interesele de moment pe primul loc.Cea care nu poate să lase lucrurile să alunece în mod natural.Cea care se complică,se joacă cu focul,iar când sunt pusă în fața faptului împlinit nu-mi convine.Nu am răbdare să dau șanse.Îmi plac provocările și dacă nu reprezinți una care să-mi dea de furcă nu am nici un motiv să te țin lângă mine.Sunt prea dificilă când vine vorba de relații. Pentru că dacă azi zic da mâine sigur o să fac ceva prostesc și-o să se ducă totul dracu. Pentru că stric. Pentru că așa mi-e soiul. Dacă aș avea curajul să mă las dusă de val, măcar o dată ! Tare-aș vrea să-mi găsesc nașul într-o zi...