It's definitely love out there

Exista anumite întâmplări și anumiți oameni în viața fiecăruia, care schimbă total mersul lucrurilor, au un impact, lărgesc orizonturi.
Aveam impresia că n-am să mai simt niciodată fluturi în stomac sau că nu mai există în lumea asta persoane care să mă suprindă plăcut sau să mă facă să zâmbesc o noapte întreagă. Pentru că eu sunt pesimistă și pentru că deși am întâlnit multe tipologii de oameni începusem să-mi pierd interesul în a inteacționa cu ei. Preferam să mă introvertesc.
Doamne ferește să am și eu parte de un crush normal, așa cum o fac oamenii normali. Eu dacă nu-s ieșită dim comun atunci când vine vorba de chestiile astea, atunci nu-s nimic.
Am participat weekendul ăsta la un congres internațional organizat de universitatea noastră în fiecare an.Pe lângă multă muncă, ore de nesomn și de petreceri, de organizarea timpului și task-urilor și de îndeplinirea lor ș.a.m.d , am găsit și-o parte bună. Am întâlnit oameni noi. Unul dintre oamenii ăia de care ziceam mai sus l-am întâlnit aseară, în ultima seară. Culmea, nu era de naționalitate român ci portughez și nu era deloc pe gustul meu și nu avea nimic deosebit decât un zâmbet. Cu el am vorbit toată noaptea și am fost șocată de câte lucruri avem în comun și de cât de bine mă pot înțelege cu un om de a cărui existență nici nu știam până cu o oră în urmă. Chiar m-a făcut să zâmbesc și să vreau să zâmbesc mai mult.Am schimbat impresii și păreri. Indirect, m-a făcut să înțeleg că fiecare om are ceva special al lui și că acel lucru e vizibil numai pentru oamenii care vor, care sunt dispuși să vadă. Am descoperit că uneori oamenii te pot convinge că viața e frumoasă prin niște simple cuvinte.
Chiar m-am simțit atrasă de omul ăsta chiar dacă nu am făcut altceva decât să vorbim . Știu că atracția era reciprocă și asta mi-a dat așa, un sentiment de bine. Cum nici un lucru frumos nu durează prea mult, a trebuit să plec de la respectiva petrecere. Deși a insistat să rămân. Deși știam amândoi că n-o să ne mai vedem fiindcă congresul era pe sfârșite. ”I won t see you again. You know it s f***ing true.Take care of yourself” astea au fost ultimele cuvinte care nu știu de ce mi-au rămas întipărite în minte. Și într-adevăr, nu ne-am mai văzut. Am plecat acasă întrebându-mă ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi rămas.Dar poate ăsta e farmecul fling-urilor astea de o noapte, misterul cu care rămâi după. Că de multe ori îți dorești să nu fi știut ce s-ar fi întâmplat dacă. Unele povești sunt mai frumoase dacă rămân neterminate.
Ideea e că întâmplarea de aseară mi-a cimentat și mai adânc ideea că într-adevăr există oameni pentru oameni.Că deși ai o listă interminabilă cu ce ți-ai dori să aibă un potențial iubit , toate lucrurile de pe lista aia pot fi date dracului în momentul în care există compatibilitate și cel puțin acel ceva care să te facă să vrei să rămâi. Nimic altceva nu-i important.Sunt convinsă că undeva există unul și pentru mine, doar trebuie să fiu acolo la momentul potrivit.Așa cum am fost aseară.

Spring alert !

Cel mai important must-have pentru primăvară este, indubitabil, fericirea. Cum altfel ai putea să te integrezi în peisajul spectaculos al exploziei de culori și sentimente?

Dimineața, când soarele care se trezește deodată cu tine îți zâmbește galeș, realizezi că asta o sa fie o zi bună. Iei prima înghițitură de cafea și simți - pe bune, chiar simți că nu există un mod mai bun să te trezești, că fiecare ceașcă de cafea e o binecuvântare pentru omenire. Deschizi dulapul și ai o surpriză . Garderoba ta de primăvară s-a instalat în mod miraculos și fiecare haină mai mult sau mai puțin colorată așteaptă să te îmbrățișeze călduros.Adaugi la succesiunea asta de evenimente playlist-ul tău cu melodii preferate și așteaptă-te să vezi efectul.. wow ! Totul se combină armonios într-o astfel de zi, și indiferent dacă alegi să mergi pe jos( bineînțeles că asta vrei să faci pentru că e așa drăguț afară!) sau prietenele tale nu atât de entuziasmate ca tine te corup să iei mașina .. vremea asta tot așa frumoasă rămâne .

E ca și cum fiecare gând negru se ascunde de teama soarelui, de teamă să nu fie decolorat. În astfel de zile soarele reușește să îți elimine fiecare urmă de încruntare de pe frunte, așa cum nici o cremă nu o poate face pe durata iernii. Unde-ai fost, soare? Unde-ai fost, zâmbet?
Ce ne place nouă să facem în astfel de zile? Ei bine.. ne place să uităm c-a existat vreodată o iarnă posomorâtă sau întâmplări nefericite. Ne place să fim optimiști, să ne îmbrăcăm frumos ca să ne asortăm cu peisajul. Ne place să zâmbim mult și să căutăm să nu irosim ziua asta fără să ne alegem cu ceva special din ea. Devenim dinamici, spontani, inventivi.. devenim amuzanți și amabili.Încercăm să ne întrecem pe noi înșine, ne propunem să fim ”MULT MAI” față de cum am fost. Profităm de primăvară. E un lucru care vine de la sine, de undeva dinăuntru, la majoritatea dintre noi, chiar și la aceia care nu vor să recunoască..
 A venit primăvara, în sfârșit ! Hai să ne îmbrăcăm cu toții în fericire și să accesorizăm zâmbete colorate în aceste zile :)

Vrei sau nu..curaj?

Ar trebui ca versurile astea să mi le lipească cineva de frunte. Nu, serios. Ca de fiecare dată când privesc în oglindă să-mi amintesc ce cocoș obișnuiam să fiu și ce găină am devenit.
Azi am chef să vorbesc despre curaj. Și despre cum, dacă ar fi undeva un râu nesecat din acesta, m-aș duce și mi-aș umple câteva rezerve serioase, să-mi ajungă.Despre cum a devenit el așa, peste noapte, un element indispensabil vieții.
Poate fi privit din mai multe unghiuri curajul ăsta. Ne trântim în fiecare zi de situații în care trebuie să recurgem la el, fie că ne convine sau nu. Ei bine, unii dintre noi și l-au pierdut pe drum. Daaaa.. mă refer la mine, să fiu a naibii. Nu știu ce-am făcut cu el, dar e ca și cum de fiecare dată când trebuie să fac ceva care necesită curaj, nu-mi mai funcționează centrii nervoși. Informația se blochează undeva, căci nu-s în stare să reacționez. Rămân mută. Amân.. Doamne, cât mai amân.
Nu mai am îndrăzneala să dau șanse oamenilor. Da, am fost dezamăgită, dar pe bune, frate, cât mai poate dura chestia asta? La urma urmei, dacă ești om nu poți fi scutit de treburile astea, că fac parte din viață.
Nu mai am îndrăzneala să mă arunc în relații fără să mă gândesc la consecințe, și-mi amintesc că era amuzant să  fac asta, pentru că indiferent dacă se termina cu bine sau nu,dacă ieșeam cu vânătăi și lacrimi scurse sau cu zâmbetul pe buze( btw, nu-mi amintesc să fi fost vreodată așa) ..măcar mă alegeam cu o lecție învățată, îmi îmbogățeam cunoștințele despre oameni, interacționam, simțeam că trăiesc ! Acum nu mai știu nimic. Pentru că nu mai am curaj să vad cum e. Pentru că mi-e prea frică sau Dumnezeu știe ce mi-e.Găsesc mereu motive și scuze, dar știm cu toții că atunci când vrei să faci ceva, pur și simplu o faci, mai presus de hopuri și impedimente.
Nu mai pot să-mi ascum riscuri. Constat asta zi de zi. Obișnuiam să fiu omul ăla care nu ținea cont de statistici și de care-i probabilitatea ca un plan să iasa bine.. pur și simplu făceam ce aveam de făcut și mă confruntam apoi cu rezultatele. Era mult mai ușor decât să interpretezi toate rezultatele posibile încă dinainte să duci măcar la bun sfârșit ceea ce ai început. Ca să nu mai zic cât consum psihic necesită...Tot ATP-ul din organism se aglomerează acolo,la naiba..
Nu mai am curaj nici măcar să-mi iau o pereche de papuci de pe net, că poate nu mi-s buni, că poate nu-s ca în poză, că poate nu am așa nevoie mare de ei acum, că poate îmi găsesc ceva mai bun....
Mă întreb, ce dracu mai înseamnă și asta??
Oamenii curajoși sunt cei care supraviețuiesc în lumea asta. Poate că, cine știe, în ei se dau cele mai multe lupte, ei suferă cel mai mult, ei primesc provocări multe și grele.. Ei pun capul pe pernă la sfârșitul zilei și pot avea în suflet sentimente de eșec sau de triumf sau de iubire sau disperare sau suferințe..whatever. Dar ei probabil simt că trăiesc mai mult decât oricine altcineva. Pentru că viața asta îți aruncă în fiecare zi câte-o provocare.. iar dacă tu nu-i răspunzi la nici una.. nu-ți va mai răspunde nici ea într-o zi.