Celor care încă cred că o simplă strângere de mână îți dă puterea să mergi mai departe...
Există unele momente în care constatăm cu stupoare că am rămas singuri. Că ne-am îngropat în probleme și griji și ne-am acoperit cu planuri și cu idei care să ne facă să fim mai de succes, cei mai de succes. Toți ne propunem și ne dorim asta. Toți muncim atât de mult pentru asta, atât de mult încât uităm să privim în jur și ne prăbușim.
Există momente în care chiar și cei mai adânc înfipți oameni în sufletele noastre ne dezamăgesc, și doare cu atât mai tare cu cât ei nu realizează lucrul acesta.Ne consumăm pentru că știm că noi nu am fi rănit să fi fost în locul lor, că am fi știut ce să spunem și cum să spunem ca să evităm.Ne întrebăm de ce ni se întâmplă nouă. Ne amăgim c-o să fie mai bine.
Îmi imaginez deseori că toate supărările/necazurile omului se acumulează undeva în el. Zi de zi, ne dozăm răbdarea, tolerăm tot mai multe pentru că știm că nu e etic nici moral să izbucnim din tot felul de nimicuri. Închidem ochii, numărăm până la zece și ne prefacem că nu s-a întâmplat. Dar toate astea se depozitează undeva - și e asemeni mercurului. Se acumulează în organism o cantitate mare și nu pățești nimic din asta, pentru că uiți, pentru că nu știi, pentru că ignori. Apoi brusc, la cel mai mic miligram se produce tragedia- constați că ai acumulat atâta mercur în tine și te apăsa de atâta timp și nu mai știi pe ce parte să-l dai afară.
Am ajuns să nu mai credem. Să nu mai credem în nimeni, să nu mai credem în nimic, să nu mai credem c-o să ne fie mai bine sau mai rău. Nu ne mai obosim să sperăm. Doar ne scufundăm în lacrimi, ne descărcăm cum știm mai bine și o luăm de la capăt. Cu aceeași oboseală, cu aceleași gesturi obosite. Cu același nod în gât.
Există momente în care ajungi să lupți cu morile de vânt. Pentru că te străduiești prea mult să demonstrezi ceva care pentru tine oricât de mult ar conta, poate pentru cel de lângă tine nu contează deloc. Doar cine nu vrea, nu vrea. Nu există NU POT. Există NU VREAU și NU ȘTIU. Restul e de la sine înțeles...
Dar există și acele momente când, mai presus de toate astea, e o strângere de mână și-un "O să fie bine" pe care, cu toate că nu-l crezi până-n străfundul inimii, îl accepți cu un zâmbet pe buze, printre lacrimi. Chiar dacă lumea asta se încăpățânează tot mai mult să demonstreze contrariul- încă mai există persoane și lucruri care merită. Precis. Și-atunci când le găsești și ești convins de ele ... hold on tight :)
