Something borrowed .

Nu stiu. Nu stiu de ce noi femeile (unele) suntem atat de slabe de inger. Nu stiu de ce, atunci cand simtim ca suntem parasite ne panicam, si suntem dispuse sa acceptam orice firimitura, orice rest, de teama ca odata cu plecarea lui din viata noastra nu vom mai sti cum sa fim bine. Nu stiu cum putem promite ca vom fi acolo mereu, dumnezeule, stim macar ce sacrificiu inseamna asta ?

    Nu stiu de ce, dar credem ca daca l`am pierdut pe el practic nu mai avem nimic de pierdut. Si incepem sa oferim, sa ne oferim, sa oferim tot ce putem si tot ce nu putem, tot ce avem si ce nu avem, pentru ca nu mai avem nimic de pierdut, nu? Pentru ca eventual il vom recastiga. Nu ne gandim nici o clipa ca el ia. Lui nu`i pasa , atunci cand i se ofera ia, si nu ne mai apreciaza pentru ca nu e nevoit sa ridice un deget pentru a obtine ce vrea ; noi deja i`am oferit totul pe tava. Si cand in final a luat totul, cauta un alt tot, nu la tine, la alta. Si te doare si ti`e ciuda , atat de ciuda incat ai putea sa`i retezi capul cu o privire taioasa, te doare pentru ca ai realizat ca.. atunci cand nu mai ai nimic de pierdut, exista riscul sa te pierzi pe tine insuti. In toata ecuatia asta, in care credeai ca tu esti constanta, de fapt ai devenit variabila. El a fost exponentul nu ? Tu i`ai permis asta. Si acum nu`l mai privesti ca pe omul ala care odata ti`a invadat sufletul cu iubire, ca pe omul ala pentru care ai fi fost capabila sa intorci lumea pe dos si sa muti muntii din loc pentru ca ti`a zambit. Acum cauti sa recuperezi tot ceea ce , ca proasta, ai imprastiat pe gratis. Nimic nu e pe gratis !

Acum ai realizat, prea tarziu poate, ca esti singurul om din lumea asta in care mai merita sa investesti ceva, orice. Ca se intampla prea rar sa constati ca esti dezamagit de tine, si asta se poate intampla doar in cazul in care o faci din pricina altcuiva. Ca exista lucruri care trebuie sa le pastrezi pentru tine, caci altfel s`ar putea ca odata ce le`ai dat, sa nu le mai recuperezi niciodata.  Cel mai bine e sa stii , sa constientizezi ca in lumea asta nu te ai decat pe tine, de aia nu trebuie sa te compromiti. Cel mai bine e sa iti acorzi TIE tot ce vrei si tot ce e mai bun, caci degeaba tot oferi ca prostul altcuiva asteptand sa primesti ceva in schimb, n`o sa se intample asta. Suna egoist, dar nu vrei sa te trezesti intr`o zi dezbracat de toate acele lucruri si sentimente pe care nu le pretuiesti decat in momentul in care le`ai pierdut, nu astepta sa se intample asta. Subliniez faptul ca... ar fi cel mai bine sa putem simti orice altceva decat posesivitate asupra persoanelor din viata noastra,  ar fi mai bine sa ne obisnuim cu ideea de imprumut. Atunci cand imprumuti un lucru, desigur ca`l indragesti, mai ales daca e frumos .. dar stii in orice clipa ca trebuie sa il returnezi ..si`atunci pierderea lui nu mai e asa de dureroasa.Chiar si un copil mic stie asta. M`am decis deci sa imprumut orice de la viata asta. Imprumut momente frumoase, te imprumut pe tine uneori,cand mi`e dor, imprumut prietenii,imprumut pareri bune,imprumut optimism, imprumut putere atunci cand simt ca nu mai pot,imprumut cunostinte si imprumut sufletul fiecarei persoane care intra in viata mea.
   Imprumuta`ma, deci, asa cum o faci deseori. Nu ma doare, nu ma deranjeaza, nu ma supara. Doar ma linisteste ..

Deci nu adio scoala, ci buna dimineata ! Plecam s`avem de unde ne intoarce inapoi ! :)

Stii, toate sfarsiturile dor . Dar nu credeam vreodata ca 4 ani din viata mea se vor incheia cu atatea lacrimi si regrete.Nu credeam ca 4 ani de viata pot fi umpluti cu lucruri asa de marunte dar asa de importante. Si n`am realizat asta, decat acum.Cand am vazut o clasa intreaga plangand in jurul meu, nu mi`a venit sa cred ochilor si pur si simplu puteam sa jur ca visez. Nu credeam ca in 4 ani se pot tese legaturi aparent atat de fragile dar in realitate atat de stranse. Nu credeam ca cineva/ceva si mai exact 22 de oameni se pot instala in asa fel in sufletul meu. S`a terminat. Si intotdeauna am stiut ca va durea, deoarece acesti ani au fost catalogati drept cei mai frumosi ani din viata mea de pana acum. Deoarece sala 24 pentru mine a fost o a doua camera a mea, o camera care mi`a suportat dezordinea, isteriile si manifestarile de cand eram fericita. Deoarece colegii au fost mai mult decat prieteni, deoarece le permiteam sa`mi spuna ca eram proasta in anumite situatii caci stiam foarte bine asta, si mai stiam si ca imi vor binele. Deoarece am petrecut mult prea mult timp impreuna si totusi asa putin, si deoarece am facut o groaza de prostii. Deoarece eram cei mai uniti, in special atunci cand trebuia sa plecam de la ore sau cand ii faceam vreo surpriza dirigai. Deoarece avem cca 4000 de poze, si stii ce? Fiecare dintre ele are ceva special. Pentru ca.. fiecare petrecere, fiecare majorat, fiecare zi de nastere sau seara petrecuta la "matusa", fiecare colindat sau 1 mai, fiecare revolta sau lupta crancena cu profesorii, fiecare moment in care ne scuzam,fiecare cafea cu diriga si fiecare sfat de`al ei despre viata [nu cred ca exista vreun alt om care sa simta viata asa cum o face ea; e incredibila.], fiecare ieseala la suc sau in club sau chiar si in parc, ce mult au contat . Chiar si balul ala nenorocit pentru care am slabit atata si pentru care am consumat prea multa cafea si tigari a fost asa special ! Pentru ca am fost singura clasa care a ramas fara usa si care tineau "ore deschise" :)), pentru ca intotdeauna am comentat si am schimbat ceea ce nu ne placea. Pentru ca, let`s face it , eram frumosi si cu personalitate. Adeseori transformam pauzele in adevarate show-uri. Aruncam cu ghiozdane pe geam si aplaudam lumea pe coridor si ne distram al naibii de bine, ca si cum era ultima zi din viata sau ceva de genul asta .Am fost la mare,majoritatea dintre noi, impreuna.Am invatat sa ne purtam de grija la cele mai crunte betii.Am intrecut`o,cu fetele mele, pe Maria Magdalena la plans.Au fost intotdeauna acolo, in fiecare noapte de petrecere, indiferent daca eram sus pe bar sau undeva pe sub bar...si in fiecare zi chiar daca eram bucuroasa sau imi aruncam telefonul de nervi (lucru care ii amuza copios) sau ii stresam cu vocea mea acuta .Am fost primii din scoala care ne`am zugravit clasa in roz, asta dupa ce am insitat cam de 3541653 de ori pe zi si am facut presiuni asupra baietilor.Am invatat ca unde`s multi, puterea creste.La fel si distractia. Am plans pentru anii astia, cu ai mei colegi, asa , pe bune. Imi pare atat de rau ca s`au dus, incat as putea sa mai plang o tura si acum.O sa`mi fie dor, foarte dor, cel mai dor. Si`o sa ma intorc in sala 24 cu fiecare ocazie, si`o sa particip la intalnirea de ziua clasei, in fiecare an. Promit :)
      

Did you know this ?

Exista oameni care, oricat de mult ne`am dori sa ramana in viata noastra, oricat de mult i`am strange in brate fara sa le dam drumul, tot pleaca. Sunt acel gen de oameni pe care i`am indragit din tot sufletul dar dupa o anumita perioada de timp nu mai indeplinesc conditiile necesare pentru a ramane in viata noastra, nu mai sunt compatibili, nu mai merita ! Si pleaca. Exista clipe in care simti ca ai totul cu toate ca nu e asa, clipe care iti invadeaza sufletul cu cele mai frumoase sentimente care s`au pomenit vreodata; de asemenea, exista clipe in care iti simti sufletul exact ca o casa parasita si in paragina unde mereu ploua si bate vantul, clipe in care simti ca nu ai puterea si resursele necesare sa iti mai continui existenta. Se spune ca exact clipele alea dureroase te intaresc. Exista povesti care se termina mult prea repede, sau care au un final mult prea neasteptat. Exista drumuri care te pot duce atat de departe incat te fac sa uiti de unde ai plecat, exista drumuri care te duc dar care te aduc si inapoi, drumuri care te duc doar inapoi sau drumuri care nu te duc nicaieri. Exista lucruri sau probleme care nu pot fi controlate, probleme care necesita timp,rabdare sau pur si simplu probleme care se rezolva de la sine. Exista lucruri pe care ti le doresti, dar pe care nu le poti obtine doar stand si asteptand sa iti pice din cer; in cazul asta, trebuie sa le iei de unul singur. Exista al naibii de multi oameni care incearca sa te calce in picioare, nu vor reusi asta niciodata decat daca tu le permiti. Exista amintiri pe care le vei purta mereu in suflet, exista vorbe capabile sa te propulseze, exista fapte care te pot incuraja sau descuraja. Exista ploi atat de linistite incat parca te cheama sa dansezi in mijlocul lor. Exista lupte grele ,ce nu pot fi castigate, dar pe care totusi le porti de dragul de a incerca sau pentru ca inca crezi in minuni, dar exista si lupte ca si castigate dar pe care refuzi sa le porti.  Exista decizii luate pripit, asupra caror nu cugetam si a caror consecinte nu le aflam decat dupa ceva timp. Unele aduc cu sine greseli ,  greseli care nu pot fi reparate , greseli a caror povara o purtam toata viata. Exista zile cu un soare atat de puternic incat ne patrunde pana in suflet.Exista frica, multe feluri de frica : frica de esec, frica de a-ti asuma vreun risc, frica de a pierde, frica de a recunoase, frica de a accepta ceva neconvenabil ... frica te solicita , te pune in alerta, te face sa devii previzibil .Exista zile zbuciumate, agitate carora nu le poti face fata, dar si nopti albe si atat de linistite incat nici nu ai vrea sa respiri de teama ca linistea poate fi sparta. Exista vorbe grele aruncate la furie care iti apasa sufletul, de asemenea priviri taioase, subintelese, pe care totusi ti`ai dori sa nu le intelegi. Exista in anumite suflete o indiferenta de gheata care aparent nu poate fi sparta nici cu cel mai mare picamer, acel gen de indiferenta pe care vrei sa o eviti cu orice pret dar de care te izbesti inevitabil la un moment dat, si atunci te cutremura din cap pana in picioare pentru ca nu concepi de unde si pana cand s`au format sentimentele astea. Exista regrete, mult prea multe regrete care ne fac sa vrem sa ne intoarcem in timp si sa schimbam ceva...Exista prieteni pe care nu dorim sa`i parasim niciodata si exista prietenii care dorim sa nu se termine niciodata. Exista in fiecare moment cineva care sufera mult mai mult decat o faci tu, plange mult mai mult decat plangi tu, e mult mai singur decat te simti tu, si lucrul asta ar trebui sa te faca sa te ridici atunci cand simti ca pici.. Exista undeva la sud de tara o mare care imi gazduieste gandurile de fiecare data cand simt nevoia sa evadez, o mare cu efect linistitor asupra sufletului meu, o mare care ma face sa ma intorc si sa ma reintorc la ea fara sa ma pot satura, o mare care, o data pe an, imi reconstruieste sufletul si practic tot ceea ce sunt. Si asta pentru ca de fiecare data merg epuizata si imprastiata si.. ma intorc cu bateriile incarcate si cu un zambet de invingatoare pe fata, dar si cu o oboseala pe care sunt prea fericita ca sa ii acord vreo importanta. Exista dimineti in care cafeaua are un gust fenomenal; exista lucruri marunte care ma fac atat de fericita. Exista atatea, milioane de lucruri, fie ele monumentale sau nu, care imi compun viata. Exista si vor exista intotdeauna lucruri care ma fac sa ma simt norocoasa si pentru care sa fiu recunoscatoare , si exista intotdeauna si o parte plina a paharului si sincer, mi`as dori sa vad mereu si numai partea aia !

( Din categoria "Invataturile contorsionatei ..eu" )

Forget love. I would rather fall in chocolate .

Am crezut intotdeauna ca e bine sa speri si sa iti alimentezi sperantele.Am crezut ca, la fel cum mie imi pasa de anumite lucruri, la fel le pasa si altora. Am crezut ca, asa cum se intampla in basme, daca lupti pentru ceea ce iti doresti intr`un final il vei obtine.Ei bine, in basmul nostru .. s`a schimbat pagina. De fapt s`a rupt. Pe urmatoarea pagina, fata se satura sa`si mai priveasca viata ca pe o drama, se plictiseste de asteptat si se decide sa se lase ghidata de lucrurile care conteaza cu adevarat.
      Dragostea nu mai conteaza pentru ea acum. Chiar as putea spune ca ocupa un loc insignifiant. Pentru ca dragostea ei fata de el a secat`o de lacrimi si de puteri si de pofta de viata, lucru pe care nu ar fi trebuit sa`l tolereze nicicand. Cine se credea el, sa`i tot invadeze viata si apoi sa plece,asa cum avea chef ? Nu nu, nici un print n`ar face asta, categoric el nu a fost unul. Sau a fost si apoi a incetat sa mai fie. Un print ar fi stiut ca daca spune "te iubesc" unei persoane, trebuie sa si demonstreze lucrul acesta, si daca ar fi fost pe cale sa piarda persoana iubita, s`ar fi urcat pe calul lui alb si ar fi cautat`o prin toata lumea si ar fi implorat`o sa ramana cu el; i`ar fi spus ca prezenta ei in viata lui e vitala.Un print ar fi stiut sa profite cel putin de una dintre sutele de sanse care i s`au dat, un print nu ar fi produs amagiri si dezamagiri pe banda rulanta. Un print nu s`ar fi jucat cu sentimentele nimanui, si ar fi fost vrednic de iubit si de admirat, nicidecum de dispretuit.  Dar nu, el nu e un print si asta nu e un basm. E doar o fosta frumoasa poveste de iubire care se chinuie si se incapataneaza sa dainuie . De ce ? Nici pe asta nu o stiu. Probabil pentru ca, daca un el pleaca de 100 de ori si de atatea ori se intoarce, si ea e tot acolo, in acelasi loc si cu acelasi suflet, va pleca si a 101-a oara. Si tot se va intoarce, atata timp cat va avea pentru cine. Mare ii va fi uimirea cand se va intoarce si va vedea banca goala.  Ea va fi plecata demult, ea, cea pentru care nu conta nimic cu exceptia lui. Ea, care`l astepta mereu cu sufletul la gura, ea, care`i inghitea fiecare minciuna , ea, care se bucura ca un copil mic si prost de fiecare data cand el se intorcea.Ea, care tot timpul il incuraja si se juca in parul lui,cea care il petrecea plecand cu un zambet amar pe fata, cea care se hotarase sa nu`i mai reproseze nimic si cea care credea ca lucrurile se vor aranja intr`un final. El ... dar ce mai conteaza ce vrea el, ce simte el sau ce face el ? Ea a lasat totul in urma acum. Ea e suficient de puternica incat sa stie ca se poate descurca si fara el.
           Eu sunt suficient de puternica incat sa ma pot descurca si fara tine. Trebuie sa stii ca de data asta nu ai plecat tu, te`am alungat eu. Treaba ta daca te mai intorci sau nu sau daca pleci sau nu. Nici o drama nu`si va mai gasi locul in viata mea, pentru ca acum stau in picioare si pentru ca am stat prea mult la pamant din cauza ta. Si daca te intorci nu ma vei mai gasi pe banca aia din parc, dar te vei ciocni de mine cu siguranta de multe ori, si bonus te vei ciocni si de`o indiferenta stranie. Mi`am format`o demult, trebuia doar s`o regasesc.Nu mai am timp, probabil asta a fost si motivul pentru care m`am ridicat de pe banca aia; nu mai am timp sa raman blocata in trecut oricat de mult ai vrea tu sa ma retii acolo, pentru ca se apropie momentul in care o sa plec de tot. Si`atunci chiar o sa fii nevoit sa spui ca "nu mai esti la liceu, nu mai e dimineata, nu te tin de mana, dar te am in fata .. " Vezi fraiere, nici pe asta n`am uitat`o. :) Oricum, ma aflu intr`o etapa a vietii in care oricum o sa pierd o gramada de lucruri importante si dragi mie,inevitabil, asa ca unul in plus sau in minus in suma aia nu mai conteaza atat de mult. Deci da, pierd, dar stiu ca va veni momentul sa castig. Stiu ca acum poate, sacrific mult prea multe lucruri si stiu ca beau prea multa cafea si dorm mult prea putin, poate de`aia am mintea atat de imprastiata, dar astept cu nerabdare momentul in care voi rasufla usurata, voi privi la tot ce`am pierdut cu regret dar cu un zambet resemnat pe fata, si`apoi voi privi la tot ceea ce am castigat si la ceea ce ma va astepta. Si poate plang si ma doare acum, ca asa`i filmul, ca asa trebuie.. dar pe toti dracii ca voi zambi  atunci !

              *  E inutil sa intorci capul, s`ar putea sa vezi nedumerire. Cand pleci, e bine sa crezi ca ai toate socotelile incheiate . [ C. Noica ]

La rascruce de sentimente

Aceasta postare are menirea de a imi ordona oarecum gandurile (lucru momentan aproape imposibil) . Nici nu stiu cum sa incep, sau cu ce sa incep. Nici nu stiu macar de ce am iar o zacusca in cap, desi in urma cu o saptamana lucrurile promiteau sa fie bine, adica erau bine fiindca nu se afla el in peisaj. Si odata cu el au reintrat in viata mea ca o furtuna sentimente de furie, neliniste, confuzie, extaz urmat de tristete adanca. Ceea ce ma solicita cel mai mult este faptul ca nu ma mai pot hotari intre a`l crede sau a nu`l mai crede deloc, intre a continua sa lupt sau a renunta, intre a`mi risca sau a`mi salva ceea ce a mai ramas intact din sufletul meu.
          Mi`am dat pana si ultimele puteri in incercarea de a`l intelege; si totusi nu pot concepe cum un om poate intr`o zi sa`ti arate fatis toata iubirea de care e el capabil sa o simta pentru tine si in a doua zi sa se prefaca ca nu te cunoaste. Ma infurie atat de mult faptul ca s`au intamplat atatea, lucruri care pareau totusi sa se intample cu un scop si n`au facut decat sa ma readuca exact in punctul de unde am plecat. Urasc sa fiu aici!! Ce e atat de greu de inteles? Ulterior parea atat de simplu doar sa stau si sa astept, doar sa las timpul sa treaca sa inteleg ce vrea,ce are de gand. Nici macar el nu stie asta, cretinul ! Nu stie decat sa ma faca sa vreau sa il trimit dracului. Nu pot sa cred cum se amplifica un lucru tocmai in momentul in care ti`ai propus sa`l faci. Orice ar fi el, pare atat de simplu cand il gandesti, si e atat de greu cand trebuie sa`l faci. Nu as vrea decat sa imi arunc naibii telefonul, sa ma dezbrac de toate gandurile astea care ma apasa ca de niste haine ponosite, murdare si uzate si sa plec undeva, intr`un loc cu soare si mare si as putea eu acolo sa`mi fac sufletul sa zambeasca. Cu ce scop s`a intors el? De ce acum, cand eram tocmai bine ? De ce nu mai vreau sa plec cand imi amintesc de acele "nu pot sa te las" sau  "draga mica" strecurate printre imbratisari calde si saruturi patimase? Cum ramane cu toate planurile pe care doar ieri le`am facut? Cum de ma simt iar implicata pana in gat, cand doar cu cateva zile in urma eram detasata ? Am impresia ca toate astea se intampla doar in imaginatia mea si ca de fapt lucrurile sunt mai simple decat par. Am impresia ca ma agit atat pentru nimic, si totusi nu pot sa`mi controlez sufletul, nu`l pot linisti. E revoltat si e de inteles .
          Acum se presupune ca ar trebui sa fiu linistita si sa simt ca lucrurile se indreapta intr`o directie buna. Si totusi, am strania senzatie de frica, frica de nu-stiu-ce, e ca si cum as avea sufletul in pioneze, in alerta. El reuseste sa mi`l linisteasca la fel cum o ploaie de vara linisteste natura sufocata, dar in acelasi timp, el e cauza nelinistii, singura directie a grijilor mele. Incerc sa fac abstractie uneori de tot ce se petrece intre noi, as vrea sa`l pot vedea cu un ochi critic. Sunt momente in care simt ca daca trag adanc aer in piept il pot parasi, si asta cu o privire triumfatoare pe fata, dar in clipele imediat urmatoare simt ca am nevoie de el chiar si ca sa respir. As vrea, chiar as vrea sa`l pot parasi. Stiu ca nu are cum sa mai fie bine. As vrea sa nu astept clipa in care o sa ma lase balta pentru alta, stiu ca oricum asta se va intampla inevitabil, la un moment dat. Ma simt exact ca o nebuna si ma urasc, cand nu`l am in preajma sunt constienta de ce soi de epava sunt pe cale sa devin,dar atunci cand il am langa mine nimic altceva nu mai conteaza , nici macar faptul ca simt ca trebuie sa`mi maresc doza de el. Doamne,cum am ajuns aici? Pe ce cale s`o apuc? Ce si cum sa risc?
            Daca as alege sa raman, aici, langa el, pentru el, cum si in ce fel ne`ar influenta situatia? Ar aprecia oare faptul ca sunt tot eu? Ar zambi calduros intr`un final spunandu`mi "micutza mea,n`o sa te las niciodata" ? Dar daca as lasa totul aici? Daca as ingheta momentele, ultimele, cele in care nu conta decat el, ar mai fi vreo sansa sa ma pun pe picioare? Dar daca n`ar mai fi atatea intrebari? Dar daca ar fi totul simplu?