sâmbătă, 30 august 2014

Fără titlu

[I think--I think when it's all over,
It just comes back in flashes, you know?
It's like a kaleidoscope of memories.
It just all comes back. But he never does.
I think part of me knew the second I saw him that this would happen.
It's not really anything he said or anything he did,
It was the feeling that came along with it.
And the crazy thing is I don't know if I'm ever gonna feel that way again.
But I don't know if I should.
I knew his world moved too fast and burned too bright.
But I just thought, how can the devil be pulling you toward someone who looks so much like an angel when he smiles at you?
Maybe he knew that when he saw me.
I guess I just lost my balance.
I think that the worst part of it all wasn't losing him.
It was losing me.]

Am făcut-o iar. Orice aş face, oricât de bine m-aş descurca în restul timpului, oricât de multe realizări aş acumula, când vine vorba despre tine sunt o proastă. Cea mai mare proastă. Nici nu mai ştiu cum să mă exprim, cum să îmbrac în cuvinte o situaţie în care mă pun în mod repetat,de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ca mai apoi să îmi plâng de milă? I mean, WHAT THE FUCK?

A trecut o săptămână de când despic firul în patru în jurul aceleiaşi poveşti. E o poveste pe care nu o mai pot spune, că-i atât de răsuflată, atât de plină de rahaturi, atât de .. nu mai are nimic autentic şi nimic frumos, nu te face să-ţi ridici colţul gurii în intenţia de a zâmbi, ştii? Atunci care-i rostul ei? E o poveste în care am crezut prosteşte şi neîncetat, cu fiecare ocazie. Am fost aşa de preocupată să o continui, să îi dau un alt sens, un alt plan de acţiune, m-am chinuit aşa de mult să păstrez personajele intacte, încât am pierdut esenţialul. Asta nu mai poate fi povestea noastră, nu o să mai fie niciodată. Şi ştii de ce? 

Te-am revăzut după mult timp, în care nu am mai ştiut nimic de tine. Nici nu am vrut să ştiu. Am fost şocată. (Ştii cum mereu se întâmplă ca atunci când arăţi ca dracu şi te simţi tot aşa, nu ştiu cum cresc şansele să te întâlneşti cu o persoană care nu ar trebui sub nici o formă să te vadă într-o astfel de ipostază? Ei bine..) Cu toate astea, m-ai luat în braţe. Am vorbit. Păreai atât de fericit, încât într-o fracţiune de secundă mi-ai reamintit cât de nefericită sunt eu şi cât de prost merg toate. Am plecat acasă plângând.Mă bucuram pentru tine, dar mă durea prea tare să rămân. Am aflat ulterior că ai întrebat de mine. Următoarea seară, acelaşi loc. Eu-mult mai pregătită şi moral şi fizic şi... am avut grijă să-mi suprim emoţiile prin nişte pahare de vin. Şi tu. Care ştiai unde să mă găseşti. Bineînţeles că s-a întâmplat ceea ce mereu se întâmplă între noi.Când ai venit la mine atât de hotărât am călcat cu tocurile bine de tot pe planurile mele de a-ţi arăta că şi pentru mine totul e super şi că starea mea de bine poate să-ţi confirme asta.. În fine, ne-am reluat bagajele pentru o seară... Dar de la un timp devine prea greu, ştii? E aşa o rutină, eu te văd, tu mă vezi. Eu ştiu că te-ai schimbat şi m-am schimbat şi eu, iar acel ceva care îl avem în comun şi în trecut şi împreună, nu prea are loc în prezentul ăsta ocupat. Am crezut, pentru o perioadă foarte scurtă, că suntem noi din nou. Pluteam pe un norişor, când am ridicat privirea şi am văzut plimbându-se deasupra mea o altă versiune a noastră. Puţin mai străvezie, ce-i drept, că a trecut ceva timp, dar una care se ţinea de mână şi era fericită. Şi reală. Şi atunci am realizat. Tu nu mai ştii să mă ţii de mână. Noi nu mai râdem din motive pe care numai noi le ştim şi pe care le înţelegem din priviri. Eu nu mai ştiu cum să nu te critic şi tu nu mai ştii să te joci în părul meu. Eu nu mai zâmbesc când mă gândesc la noi, şi când mi se întâmplă ceva nou, nu eşti prima persoană căreia aş vrea să-i povestesc. Eu nu mai ştiu să te iubesc, şi nici tu pe mine. 

Dar de dragul acelei poveşti vechi şi răsuflate, de care îţi spuneam, aş fi în stare să încerc să creez una nouă. Doar că nu acum, nu aici. Poate într-o altă circumstanţă, poate într-o altă poveste ..



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu