duminică, 7 octombrie 2012

Life is still a challenge.

E cu adevărat o provocare să încerci să știi dacă ceea ce crezi că vrei e de fapt cu adevărat ceea ce vrei. Nu-i ușor să separi ceea ce contează cu adevărat și câtă muncă trebuie să depui pentru asta de micile plăceri ale zilei/ieșirile cu prietenii/distracțiile în club. A nu se interpreta, sunt și alea extrem de necesare, însă eu vorbesc aici de anturaj..ăla care te acaparează, din cauza căruia să nu mai vezi clar scopul șederii tale acolo unde ești.
Am încercat să nu-mi fac prieteni apropiați pe tot parcursul anului trecut,pentru că suntem deja la vârsta la care interesele sunt mai presus de orice- chiar și de prietenii și eu pot înțelege asta. Cu atât mai mult cu cât interesele sunt comune și fiecare luptă pentru ele, în secret sau nu. Mi-a fost imposibil însă.. tot greul ăla, toate nopțile alea de nesomn și chimia și botanica depășindu-mă uneori, era nevoie de cineva care trece exact prin același lucru, cu care să fac haz de necaz. Așa a și fost. Le-am găsit pe fetele mele. Fetele cu care mă identific atât în timpul anului cât și în sesiune- știu sigur că nu sunt singura care se transformă într-un monstru irascibil..
E bine să ai prieteni peste tot unde mergi, viața e mai ușoară așa. Atât timp cât tu înțelegi conceptul de prieten. Nu știu de ce am impresia că prieteniile nu mai sunt așa cum erau mai demult, sau poate e doar pentru că trăiesc într-un mediu atât de rece, în care predomină invidia și lupta fiecăruia pentru sine și pentru note cât mai mari. Soiul ăsta de invidii apar involuntar și la fiecare pas, trebuie să știi cum să le diminuezi/elimini pentru că oricât de fondate ar fi ele, nu-ți fac bine. Bârfele apar între două persoane atunci când a treia pleacă. Tot timpul. Prea rar există curajul de a spune omului în față ce nu-ți convine la el, și atunci când o faci, acestuia nu-i convine.
Revenind la prietenii, nu afirm că nu-s reale, părerea mea e că nu poți fi prieten cu cineva dacă nu-l suporți. Te prefaci cât te prefaci dar la un moment dat tot n-o să te mai poți abține și-o să-l trimiți la dracu. Dar oricât de prietenie ar fi prietenia aia, acolo unde ma aflu eu acum, interesele sunt mai presus. Fiecare se pune pe sine pe primul loc și asta e într-un fel foarte bine. Asta am făcut și eu și nu regret, asta o să fac și de acum încolo pentru că e un fel de scut, să știi întotdeauna că orice ar fi tu ești cel care contează cel mai mult și că nu ești obligat să te sacrifici pentru nimeni, căci dacă o faci ai toate șansele să rămâi cu sacrificiul. Da, am rănit persoane cu atitudinea asta, persoane care nu meritau și care îmi erau foarte dragi. M-am simțit vinovată și dezamăgită de mine, dar pe de altă parte de ce lăsăm mereu o singură faptă rea să acopere tot binele care ni l-a făcut o persoană? M-am străduit mult să învăț că doar pe mine mă am, și m-am străduit să insuflu mai departe acest gând.
La urma urmei, fiecare dintre noi trebuie să învețe într-un fel sau altul că viața e despre cum știi tu să treci prin ea.. și că dacă te bazezi și te încrezi întru totul în oameni, trebuie să te aștepți ca aceștia să te dezamăgească pentru că oricum o vor face. Omul este cel care dezamăgește cel mai mult.
Poate am părut ușor antisocială în toată postarea asta dar sunt exact opusul. Toată chestia e că vrei nu vrei, viața te învață treptat cum să le iei pe toate. Nu am învățat nici pe departe toate lecțiile, dar încerc să le însușesc pe rând. Pe măsură ce creștem viața devine tot mai grea și situațiile tot mai jenante, oamenii tot mai răi și problemele tot mai complicate.
Sfatul meu e : "Nu te compromite. Nu te ai decât pe tine."



Un comentariu:

  1. Subscriu! Subscriu de o mie de ori :) Cu cat depinzi mai putini de oameni, cu atat e mai bine, zic. Nu puteam exprima chestiile astea mai bine decat ai facut-o tu. Imi place.

    RăspundețiȘtergere