Înapoi. În siguranță ?

Știu că în viața asta, am avut toate momente în care am iubit și-am suferit. Am avut parte de acel ”EL” care nu ne-a meritat, pentru care eram prea bune, pentru care ne-am fi dat însă sufletul. Acel EL căruia i-am înghițit minciunile și i-am iertat greșeală după greșeală. Acel EL pentru promisiunile căruia ne-am sacrificat de fiecare dată și pentru care am renunțat la atâtea. Acel EL al cărui singur merit a fost că ne-a deschis ochii, ne-a călcat în picioare naivitatea și ne-a făcut mai puternice.Acel EL care a reprezentat totul până ne-am dat seama că totul era de fapt nimic, și că ne-am săturat și că putem mai bine de atât.
Știu că în viața asta am avut momente în care nu am știut să apreciem ce am avut până în momentul în care l-am pierdut. Un alt EL care ne-a iubit și pentru că am jucat în defensivă în majoritatea relației nu am știut să facem și noi la fel. Asta până l-am pierdut. Și atunci l-am vrut înapoi și ne-am mânjit existența cu întâlniri pe furiș și telefoane târzii în noapte.. cu promisiuni deșarte. Ne-am amăgit că poate, o dată, o să mai fie bine. Ne-am agățat cu înverșunare de trecut și nu am mai vrut să-i dăm drumul pentru că eram convinse că acolo era ceva de care n-o să mai avem parte în viitor...
Deși firul poveștii s-a întins până pe tărâmul ”sunt-sigură-că-nu-o-să-mai-fie-ce-a-fost-dar-mă-mulțumesc-cu-ce-i-acum” ..deși am lăsat de prea multe ori ca lucrurile să alunece mult prea departe, mi-am dat seama de un lucru.
Teama de a te confrunta cu un viitor nesigur te poate cuprinde uneori, așa,de nicăieri.  Motivul pentru care tot alergi în brațele persoanei care te-a iubit cu înverșunare în trecut nu e pentru că crezi că încă o mai face, și nici pentru că tu o mai faci. Când vorbești cu ea și-i spui că ți-ar plăcea să vorbiți mai des nu e pentru că trebuie rememorate momente frumoase ci pentru că, hai să recunoaștem, e vorba de ușiță. Ușița aia pe care ne străduim să o lăsăm deschisă just in case. Ușița de siguranță pe care putem scăpa atunci când viitorul nu arată mai bine decât trecutul. E bine să știm că ne putem întoarce la ”căldura” aia pe care o persoană a fost capabilă să o ofere la un moment dat. E ca și cum ai avea o casă veche, dărăpănată, ale cărei chei nu le arunci niciodată pentru că ți-e teamă că într-o zi ai să rămâi pe străzi...
Așa am început să interpretez și expresia ”hai să rămânem prieteni”. Hai să mai vorbim, să ne mai vedem, să ne aigurăm că chimia dintre noi nu dispare atât de repede,că cine știe ..
Poate e un lucru bun până la urmă. Să știi că ai la cine să alergi tot timpul. Un back-up plan. Dar cât a trebuit eu să cred că anumite persoane țin la mine doar ca să ajung în final la concluzia asta...?Sau poate nu e un lucru bun să rănești persoane care cred în tine și în faptul că între voi mai există ceva real doar pentru că îți e teamă. Eu vreau să închid toate ușițele. Nu-mi pasă că nu mai am un loc în care să mă întorc. Pentru mine direcția e doar una - obligatoriu înainte .