Next , please .

Oricat de greu ar parea si ar fi sa te desparti de o persoana,in realitate despartirea de despartire e mult mai grea. E momentul ala in care inima se desparte de ratiune. Complet. Inima o ia razna si asemeni unui copil mic nu mai asculta sfaturile si urletele disperate ale parintilor, in cazul de fata ale ratiunii -care este practic in imposibilitatea de a actiona peste inima. Se cearta, poarta lupte inversunate , urla atat de tare incat ajungi sa nu mai stii pe care sa o asculti si pe care sa o potolesti. Exista un anumit moment cand ratiunea se lasa tarata de inima intr-un mare rahat. Inchide ochii. Inima preia initiativa si face exact asa cum considera ea mai bine, fara sa ii ceara sfatul ratiunii. Pana se trezeste in fundul prapastiei si incepe sa acuze ratiunea de neglijenta. Ratiunea ofteaza doar din greu si cu un gest de reala obisnuinta o scoate pe inima din situatia neplacuta. Ea asa face mereu, proasta. Daca n-ar fi fost ratiunea ar fi tot cazut fara sa se ridice si ar fi orbit intr-un final de la atata intuneric si ar fi lasat pe oricine sa patrunda acolo. De cele mai multe ori inima e lasata sa cada in speranta ca intr-o buna zi va invata sa evite caderea si de asemenea va invata ca NU poate functiona fara ratiune.Abia dupa ce inima a fost salvata , zbuciumul ratiunii incepe. Cauta neincetat solutii pentru a evita o eventuala recidiva. Stim ca inima e predispusa la asa ceva, mai ales cand tentatiile flutura frecvent si tantos in fata ochilor inimii. Ratiunea cauta, si cauta, si cauta solutii si raspunsuri. Cum sa faca sa fie cat mai bine intr-un timp cat mai scurt ?

               Adevarul e ca nu cred ca exista un raspuns concret la o asemenea intrebare. Dar tind sa cred ca noi femeile functionam dupa tehnica "cui pe cui se scoate". Nu-mi amintesc sa fi intalnit la viata mea vreo femeie care sa iese cu capul sus dintr-o relatie in care a contribuit cu sufletul. Nu dupa sapatamni intregi de plans si regrete si blesteme si shopping si critica si prietene alaturi.Si nu dupa ce exista un alt "el" .Cred ca mintea noastra e oarecum conceputa sa existe acolo in permanenta un el pentru care sa ne roadem unghiile si sa ne smulgem parul din cap, caci daca n-ar fi ei deloc, ce bine ar fi, nu-i asa? In sfarsit, cand apare un alt el, esti asa de ocupata sa iti ocupi ratiunea cu tot ce e nou incat o faci sa uite de trecut. Si dupa o vreme, te trezesti buimaca fara sa iti dai seama unde au disparut sentimentele tale pentru vechiul "el" si cand au aparut sentimente pentru noul "el" .Si tooot asa. Viata asta e compusa dintr-un lant de ei. Si ca orice lant, exista si verigi slabe. Verigi pe care ratiunea nu se straduieste atat de tare sa le aminteasca, ceea ce mi se pare normal. Dar exista si verigi pe care ratiunea ti le aminteste in fiecare blestemata de zi si ii tot impui sa nu mai faca asta ca e deranjant, ca nu trebuie sa mai asculte inima cand vine vorba de foste verigi. Si .. pana nu apare o veriga noua, chiar nici ratiunea si nici inima si nici el n-or sa te asculte. C'est la vie !